Ştiri din zonă
Bărbat de 38 de ani din Blandiana reținut de polițiști pentru sustragere de la prelevarea de mostre biologice, fals în înscrisuri oficiale și fals în declarații
Ieri, 18 iunie 2019, polițiștii Postului de Poliție Blandiana au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din comuna Blandiana sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
În fapt, în luna noiembrie 2018, în timp ce conducea un tractor, pe raza comunei Blandiana, bărbatul a fost oprit, pentru control, de polițiști. Acesta a refuzat să-și prezinte documentele de identitate și le-a comunicat polițiștilor un alt nume decât cel real. De asemenea, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest precum și să fie condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul a condus tractorul fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pentru că nu a putut prezenta documente de însoțire a materialului lemnos transportat cu tractorul, polițiștii au luat măsura indisponibilizării acestuia, iar a două zi bărbatul s-a prezentat la poliție, pentru recuperarea materialului lemnos, prezentând un aviz de însoțire întocmit în fals.
Totodată, pe parcursul anchetei, bărbatul l-ar fi determinat pe un bărbat de 58 de ani să decalare, în mod mincinos, că el se afla la volanul tractorului, în momentul în care a fost oprit de polițiști. Acesta din urmă s-a ales cu dosar penal, pentru mărturie mincinoasă.
În cursul zilei de azi, 19 iunie, reținutul va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Ştiri din zonă
Șofer de 31 de ani din Șibot, prins băut la volan după ce a lovit poarta unei firme din Orăștie
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Șibot, a provocat un accident rutier în municipiul Orăștie, după ce ar fi condus sub influența alcoolului.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 6 octombrie 2026, în jurul orei 04:30. Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi pierdut controlul volanului și ar fi lovit poarta unei societăți comerciale.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ştiri din zonă
Un cetățean turc a fost găsit decedat într-o parcare de pe autostrada A1, la Simeria
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean turc, a fost găsit decedat luni, într-un autoturism aflat într-o parcare de pe autostrada A1 Sebeș–Deva, în zona localității Simeria.

În mașină se mai aflau două persoane, care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:00. La fața locului au ajuns echipajele medicale, însă acestea nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.
Împrejurările și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia