Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 30 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a condus băut, a provocat o tamponare, l-a agresat pe celalat șofer și a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 10 martie 2023, în jurul orei 22,30, polițiștii din Cugir au intervenit pe strada Rozelor din oraș unde a fost semnalată producerea unui scandal.

Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 30 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ion Creangă din oraș, ar fi acroșat un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, ulterior continuându-și drumul.

Acesta ar fi fost urmărit de conducătorul celui de-al doilea autoturism, până pe strada Rozelor, iar după ce ar fi ajuns în apropierea locuinței sale ar fi refuzat să coopereze, pentru rezolvarea tamponării, ar fi provocat scandal, în scara blocului și ar fi devenit agresiv, context în care l-ar fi amenințat pe celălalt conducător auto și l-ar fi agresat, aplicându-i lovituri în zona capului.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și a fost condus de polițiști la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit concluziilor medico-legale, bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice, valorile rezultate în urma analizării probelor biologice indicând concentrații de peste 2 la mie alcool pur în sânge.

La data de 11 martie, față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, amenințare și conducere sub influența alcoolului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Toamna Cugireană – ediția a XXIV-a, pe 19 și 20 septembrie 2026. Ce reguli sunt propuse pentru desfășurarea festivalului

Cugir INFO

Publicat

în

Festivalul „Toamna Cugireană – Zilele Oficiale ale UAT Cugir”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale orașului, va fi organizat, anul acesta, în perioada 19-20 septembrie 2026.

Consiliul Local Cugir urmează să aprobe în ședința ordinară de joi, 27 august 2026, o serie de măsuri privind organizarea și desfășurarea manifestării, de la accesul în zona festivalului și regimul comercianților până la taxele pentru activitățile comerciale și facilitățile destinate persoanelor cu dizabilități.

Potrivit proiectului supus aprobării, pe perioada festivalului va fi interzis accesul autovehiculelor în perimetrul în care se desfășoară evenimentele. Excepție vor face personalul implicat în organizare și comercianții autorizați să își desfășoare activitatea în zonă. Aceștia din urmă vor putea efectua aprovizionarea doar în afara orelor de program, în timp ce activitatea comercială va fi permisă exclusiv în intervalele stabilite pentru festival.

Nerespectarea acestor reguli ar urma să constituie contravenție și să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei pentru persoanele fizice și între 400 și 700 de lei pentru persoanele juridice, în măsura în care fapta nu întrunește condițiile unei infracțiuni.

O altă măsură propusă vizează interzicerea accesului cu animale de companie în perimetrul festivalului. Și în acest caz, proiectul prevede amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei pentru persoanele fizice și între 400 și 700 de lei pentru persoanele juridice.

Organizatorii au prevăzut și măsuri pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități. În perimetrul evenimentului urmează să fie amenajate locuri speciale de acces și parcare, utilizarea acestora urmând să se facă sub îndrumarea Poliției Locale, în scopul asigurării unui acces cât mai facil la manifestările festivalului.

Constatarea și sancționarea eventualelor contravenții se va face potrivit procedurilor prevăzute în Regulamentul de ordine publică și gospodărire al orașului Cugir, aprobat prin HCL nr. 36/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Taxe pentru comercianții din zona festivalului

Proiectul de hotărâre stabilește și nivelul taxelor pentru comercianții avizați de serviciul Administrarea Domeniului Public, care vor putea desfășura activități comerciale în zona festivalului.

Astfel, comercianții din sectorul de alimentație publică ar urma să achite o taxă de 20 de lei/mp/zi, în timp ce pentru comercianții din sectorul nealimentar este propusă o taxă de 10 lei/mp/zi.

Măsurile sunt fundamentate, potrivit referatului de aprobare, pe legislația privind managementul instituțiilor publice de cultură, finanțele publice locale, Codul fiscal, precum și pe reglementările referitoare la circulația pe drumurile publice și activitatea așezămintelor culturale.

Un eveniment considerat simbolic pentru Cugir

Documentul amintește că „Toamna Cugireană” este inclusă în Calendarul evenimentelor culturale pentru anul 2026 și reprezintă o manifestare cu tradiție, considerată unul dintre cele mai importante și reprezentative evenimente culturale ale orașului.

Organizarea festivalului este pusă în legătură și cu obiectivele Strategiei de Dezvoltare a Orașului Cugir, care urmărește, între altele, dezvoltarea relațiilor culturale și promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.

În proiect este prevăzută, de asemenea, aprobarea unei comisii de organizare a festivalului, însă componența acesteia urmează să fie stabilită în cadrul documentului supus deliberării Consiliului Local.

Prin noile reguli propuse, administrația locală urmărește să stabilească un cadru clar pentru desfășurarea evenimentului, cu accent pe siguranța participanților, organizarea activităților comerciale și accesul controlat în zona festivalului.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Cugir, reținut după ce și-ar fi agresat partenera

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr de 20 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru violență în familie.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în data de 21 august 2026, în timp ce tânărul se afla la domiciliul unei cunoștințe, în Cugir, împreună cu partenera sa, în vârstă de 18 ani.

Pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul ar fi agresat-o fizic pe aceasta.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent pentru victimă. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.

În noaptea de 21 spre 22 august, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir