Actualitate
Bărbat de 30 de ani cercetat de polițiștii din Cugir, după ce și-a agresat și amenințat fosta concubină
În seara zilei de 15 iulie 2025, polițiștii din Cugir au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către fostul concubin.

Din verificări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iulie 2025, femeia, în timp ce se afla în incinta unei farmacii din orașul Cugir, ar fi fost agresată fizic și ar fi fost amenințată de către fostul concubin, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu și al consumului de alcool.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.
Actualitate
30 septembrie – 1 octrombrie 2026: Lucrări de mentenanță la Barajul Cugir. Debitul evacuat în aval poate ajunge la 25 m³/s
Lucrări de mentenanță sunt programate la Barajul Cugir – Acumularea Canciu, pe Râul Mare, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2026, în intervalul 10:00–16:00.

Potrivit reprezentanților S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Sebeș, intervențiile vizează batardoul amonte aferent vanei segment a golirii de fund.
Pentru realizarea lucrărilor vor fi efectuate spălări succesive ale nișelor batardoului, operațiune care presupune manevrarea repetată a vanei segment. În urma acestor manevre, pe albia Râului Mare va fi evacuat un debit controlat de maximum 25 de metri cubi pe secundă.
Intervenția are loc în incinta amenajării hidrotehnice a Barajului Cugir, cunoscut și sub denumirea de Acumularea Canciu.
Informații suplimentare pot fi obținute la Dispeceratul Hidrocentru SH Sebeș, la numărul de telefon 0258 806 450.
Actualitate
Vineri, 9 octombrie 2026: spectacol de magie la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir
Vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir va avea loc spectacolul de magie „Infinity Duo”.

Două personalități. O singură scenă. O experiență magică fără limite.
Cosmin Armega și Norbert își unesc forțele într-un spectacol exploziv de iluzionism, comedie, interacțiune și surprize, creat pentru întreaga familie.
„Infinity Duo” te poartă într-o lume în care imposibilul devine posibil: obiectele dispar și apar din senin, predicțiile se împlinesc, iar publicul devine parte din magie. Totul într-un show dinamic, plin de umor, mister și momente care te vor face să te întrebi: „Cum a fost posibil?”
Biletele pot fi achiziționate online, de pe Ticketstore.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia