Administraţie
Autobuzele hibrid au ajuns la Cugir și au putut fi văzute pentru prima dată pe străzile orașului
Orașul Cugir a intrat în posesia celor 6 autobuze hibrid destinate transportului public local de călători. Astăzi a avut loc recepția autovehiculelor livrate de către Mercedes-Benz Trucks&Buses România, în baza contractului încheiat anul trecut. În valoare de 12.197.500 lei, acesta a inclus și livrarea sistemului de e-ticketing și a echipamentelor staționare.
Recepția a avut loc în prezența Primarului, Adrian Teban, care a testat noile autoturisme în calitate de călător. Timp de aproximativ o oră, cugirenii au avut posibilitatea să vadă pe străzile orașului 3 dintre cele 6 autobuze hibrid.
Potrivit edilului, autobuzele vor fi puse în circulație in această toamnă, odată cu finalizarea stațiilor și a străzilor cuprinse în rețeaua de transport public. „Este încă un pas pe care orașul Cugir îl face către modernizare și ne bucurăm că se concretizează obiectivele ambițioase pe care ni le-am fixat în urmă cu câțiva ani . Achiziționarea acestor 6 autobuze face parte din cel mai complex proiect pe care-l derulăm și care presupune modernizarea infrastructurii traseelor mijloacelor de transport în comun, inclusiv a infrastructurii destinate traficului cicliștilor și a pietonilor. Ne așteptăm ca cetățenii sa poată circula cu noile autobuze din această toamnă, odată cu finalizarea lucrărilor pe străzile cu transport public și a noilor stații de autobuz”
Cugirenii vor avea posibilitatea să circule cu autobuze care indeplinesc cele mai stricte standarde de poluare, fiind echipate cu un sistem de propulsie hibrid. Vorbim de autobuze «Citaro-k», un model economic și ecologic, prietenos cu mediul și sigur pentru călători. Interiorul autobuzelor este modern, practic, dotat cu scaune tapițate și climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători (23 scaune, 44 locuri în picioare), cu funcții speciale destinate persoanelor cu dizabilități. Este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informațiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum și furnizarea unor date importante despre starea de funcționare a autobuzului către operator.
Cele 6 autobuze hibrid au fost achiziționate prin proiectul „Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir bazată pe planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, aflat în plină derulare prin care se modernizează întreagă rețea de transport public.
Până în prezent sunt deja aproape finalizate străzile: I. Creangă, Rozelor, N. Bălcescu, Stadionului, I.B Deleanu, M. Viteazu, 1 Decembrie 1918, Tineretului, Al. Sahia, Griviței, R. Mic. Se lucrează la străzile Victoriei din Cugir și Principala din Vinerea.
La receptia celor 6 autobuze hibrid au mai participat Administratorului Public, Marius Jibotean, conducerea Biroului de Management a Proiectelor cu Finațare Europeană, Anamaria Haneș, Seful ADPP, Ioan Simu, iar societatea livratoare a fost reprezentată de Directorul de vânzări și marketing autobuze și autocare, Bogdan Eugen Aldea și de Expertul în achiziții, Roxana Cozma.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Consolidarea industriei de apărare depinde de construirea unui ecosistem industrial competitiv susținut și de administrațiile locale”
În cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor desfășurată recent la Bruxelles a fost aprobat Raportul primarului Tadeusz Truskolaski din Polonia, privind „Transformarea industriei de apărare din Europa”.

Potrivit primarului Adrian Teban, prezent la reuniune, viitorul orașului Cugir, cu o îndelungată tradiție în industria de apărare, este strâns legat de evoluția acestui sector, fie că este vorba despre cele două companii de stat, Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme, fie despre companii private, precum „Nova Modul”.
„Prin acest raport, am susținut necesitatea ca: Finanțarea să ajungă direct la întreprinderile mari și mici, precum și la start-up-uri, astfel încât ideile inovatoare să poată fi transformate în tehnologii, produse și soluții concrete pentru industria de apărare”, a declarat edilul Cugirului.
Acesta a precizat că trebuie să create mecanisme care să faciliteze transferul de tehnologie și adoptarea tehnologiilor care nu sunt încă disponibile în anumite țări. Acest lucru ar contribui la accelerarea modernizării capacităților industriale, la reducerea decalajelor tehnologice și la creșterea competitivității companiilor din acest sector.
„Obiectivul nostru trebuie să fie construirea unui ecosistem industrial competitiv, în care marile companii, întreprinderile mici și mijlocii, start-up-urile, universitățile și administrațiile locale să colaboreze pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare. În acest fel, putem consolida industria de apărare, putem răspunde mai eficient cerințelor actuale de securitate și putem crea noi oportunități economice și locuri de muncă în orașele noastre”, a specificat Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
