Rămâi conectat

Actualitate

Au început pregătirile pentru cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană”

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul cugir se află, în aceste zile, în febra  pregătirilor pentru cea de-a  XXII-a editie a festivalului „Toamna Cugireană”, eveniment ce va avea loc și anul acesta tot în luna septembrie, al treilea week-end, respectiv în zilele de 21-22 a XI-a.

Conform tradiției ultimilor ani, ca un preambul al evenimentului, vineri, 13 septembrie, va avea loc a VII-a ediție a Conferinței naționale multidisciplinare „Profesorul Ion D. Lăzărescu, fondatorul Școlii Românești de Teoria Așchierii”.

În săptămâna următoare se vor desfășura atât competiții sportive cât și alte activități culturale, lansări de carte, concerte, etc. care vor fi făcute publice în curând. Ca în fiecare an Toamna Cugireană va oferi publicului o serie variată de activități cultural-educative care se adresează diferitelor categoriile de vârstă.

„Ne orientăm, ca de fiecare dată spre diferite genuri muzicale, urmărind ca întotdeauna calitatea și spectacolul pe care muzica live îl poate oferi publicului. Avem confirmată prezența la festival a mai multor nume mari printre care: Iris, Virgil Ianțu, Sebastian Burneci, Bucharest Jazz Orchestra, Blue Noise, Blue Spirits & Mike Godoroja. În cadrul spectacolului folcloric vor fi prezente ansambluri folclorice profesioniste și mari interpreți ai cântecului popular românesc”, ne-a declarat directorul general al Centrului Cultural Cugir, Diane Dobrean.

După cum am aflat, în cele două zile ale evenimentului publicul se va putea bucura și de spectacole de lasere și focuri de artificii, de expozițiile organizate în cadrul Centrului Cultural Cugir și de parada portului popular, dar nu vor lipsi nici momentele dedicate copiilor.

„La ediția din acest an vor fi prezenți prietenii din Germania ai Cugirului, reprezentanții orașului Wasserburg am Inn, oraș înfrățit cu orașul nostru. Astfel, în spectacolul festivalului vom reîntâlni fanfara din Wasserburg, Stadtt Kapelle Wasserburg dar și pe membrii grupului de dansuri bavareze. În zilele următoare vom defintiva tratativele și negocierile cu mai multe trupe și soliști pentru aceste două zile de sărbătoare ale Cugirului iar curând vom putea da publicității un program amplu și detaliat al evenimentului. Până atunci invităm publicul să urmărească în presă și în mediul on-line programul evenimentului precum și întreaga desfășurare a evenimentului”, a conchis Diane Dobrean

Constantin PREDESCU




Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.

Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.

După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.

Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.

O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.

Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.

Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.

De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.

Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:

  • Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;

  • Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;

  • Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.

Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir