Rămâi conectat

Sport

Atletul cugirean Vasile Hârjoc a câștigat concursul de alergare „History run”, disputat între Hunedoara și Deva

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 200 de alergători (legitimați și amatori) reprezentând sportivi din toată țara, au luat startul concursului de atletism (alergare șosea) „History Run”,  cunoscut și sub numele de „Maratonul Virșlilor”, disputat sâmbătă, 29 mai 2021, între localitățile Hunedoara și Deva.

Sportivii au avut de parcurs 26.2 km, de la Castelul Huniazilor și până pe Cetatea Devei, la o diferență de nivel de 370 metri. Întrecerea a fost pentru următoarele categorii de vârstă: 16 – 30 ani; 30 – 39 ani; 40 – 49 ani; 50 – 60 ani și plus 60 ani.

Din Cugir au luat parte la eveniment 7 sportivi, dintre care 6 amatori și 1 legitimat. Rezultatele obținute de atleții cugireni au fost după cum urmează:

Vasile Hârjoc (din Cut Alba) – categ. + 60 de ani – legitimat la „Metalurgistul” Cugir a terminat cursa pe locul 1 cu timpul de 2 ore 19 minute 56 secunde;

La categoria 30 – 39 ani: Cristian Han s-a clasat pe locul 5 cu timpul de 1 oră 52 minute; Tot la categoria 30 – 39 ani, Sergiu Prodan a venit pe locul 52 cu timpul de 3 ore și 23 minute, iar  Bogdan Dinea – categ. 30 – 39 ani a ajuns la finalul cursei pe locul 48 cu timpul de 3 ore 12 minute.

La categoria 40 – 49 de ani: Petru Romeo Bradu a ocupat locul 14 cu timpul de 2 ore și 31 minute. Și tot la categ. 40 – 49 ani, Liviu Hada s-a situat pe locul 31 cu timpul de 3 ore și 12 minute.

Formația cugireană a avut în componență și o femeie: Cecilia Budea care a terminat cursa pe onorabilul loc 7 cu timpul de 2 ore și 51 minute.

După cum ne-a relatat veteranul atlet Vasile Hârjoc,  în data de 12 iunie a.c, la Beiuș va avea loc Campionatul Național de alergare pe șosea și Maraton, competiție la care va fi prezent alături de alți atleți din Cugir și din țară. „De aceea consider concursul de la Deva un fel de antrenament pentru confruntarea ce urmează”, a ținut să sublinieze Hârjoc.

Constantin PREDESCU




Sport

„Roș-albaștrii”, doar egal în Banat: Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a obținut doar un egal, în meciul disputat în deplasare, cu Politehnica Timișoara 2, scor 1-1 (1-1) cu toate că a fost la cârma jocului în cea mai mare parte a timpului și a irosit o mulțime de ocazii. 

Scorul a fost deschis de timișoreni prin Andrei Gavrilă (min. 34) iar cugirenii au egalat prin Florin Bura (min. 44) care a reluat în plasă o centrare venită de la Igwe. Acest egal poate fi considerat mai degrabă un semi-eșec pentru „roș-albaștri”, care au luat un singur punct în utlimele două jocuri.

• Au evoluat formațiile:

Politehnica Timișoara  2: Ungureanu – Fiț, Stanciu Popescu (67, Oprea), Micșa, Pojar – Ciucur (90, Crișanov), Burlacu, Gavrilă (cpt.) – Dudău (90+1, Sturz), Crețu, Mihăescu. Rezerve: Brașoveanu, Stoicovici, Sălceanu, R. Popescu, Basarabă, Dima. Antrenor: Alin Paleacu.

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran (83, Păcurar), Balaur, S. Itu, Igwe (73, Kiraly) – Șaucă (cpt.) (83, Goronea), Butnariu (67, G. Cristea), Mâlnă (83, Păcurar), P. Pahone –  Cocan, Bura. Rezerve: B. Avram, Liubashov, Adam, G. Andriuc. Antrenor: Lucian Itu.




Citește mai mult

Sport

Nou eșec al „roș-albaștrilor” pe propriul teren: Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut pe teren propriu, scor 1-3 (1-2), partida cu Viitorul Arad, din etapa a șasea a Seriei a 7-a din Liga a 3-a. Confruntarea era una importantă pentru ambele formații în perspectiva luptei pentru calificarea în play-off, iar succesul obținut de arădeni le oferă acestora un avantaj în cursa pentru locurile fruntașe.

Pentru „roș-albaștri”, eșecul este cu atât mai greu de digerat cu cât echipa rămâne cu o singură victorie în actualul sezon de Liga a 3-a.

Viitorul a lovit de două ori în prima repriză

Gazdele au avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 17, când Șaucă a încercat o execuție spectaculoasă din foarfecă, însă mingea nu a găsit drumul spre plasă.

Viitorul Arad a fost mai eficientă și a deschis scorul în minutul 24. Experimentatul Hlistei a profitat de o respingere a lui Herlea și a trimis mingea în plasă pentru 0-1.

Arădenii și-au mărit avantajul în minutul 34. Ghergar a prins un șut precis, la colțul lung, iar Metalurgistul se vedea condusă cu 0-2.

„Roș-albaștrii” au reacționat înainte de pauză. În minutul 44, Șaucă a redus diferența după o centrare trimisă de Păcurar, iar gazdele intrau la cabine cu speranțe pentru partea secundă: 1-2.

Viitorul a închis meciul

Metalurgistul a încercat să revină în joc după pauză, însă arădenii au gestionat bine avantajul.

În minutul 66, Larosa a înscris pentru 1-3, finalizând pasa lui Sas.

Cugirenii nu au mai găsit răspunsul necesar pentru a relansa partida, iar Viitorul Arad a plecat de la Cugir cu toate cele trei puncte.

Pentru Metalurgistul Cugir, rezultatul reprezintă o nouă lovitură în tentativa de a se apropia de zona play-off-ului. După șase etape, „roș-albaștrii” rămân cu un singur succes și vor avea nevoie de o reacție rapidă în următoarele runde pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în lupta pentru primele poziții.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran, Balaur, S. Itu (67, Kiraly), Igwe – Bugnariu (46, G. Andriuc), Udrea (73, Tăban), Mâlnă (46, Bura), P. Pahone –  Șaucă (cpt.), Păcurar (46, Cocan). Rezerve: B. Avram, Sebaș, Adam, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.

Viitorul Arad: R. Rusu – Clej, Lobonț, Pantea (cpt.), Filimon – Baffour, Mendy – Larosa (81, Ștef), Sas (89, Hațegan), Hlistei – Ghergar (90+2, Butar). Rezerve: Sturza, Tănasă, Cioara, Piț, Catanzariti, Vasilije. Antrenor: Cristian Sculici.

 

FOTO: Sorin GIURCA




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir