Rămâi conectat

Sport

Atleții cugireni Vasile Hârjoc și Daniel Scrob au câștigat Campionatul Național de Alergare Montană organizat la Smida – județul Cluj

Cugir INFO

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute, în localitatea Smida – județul Cluj s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Campionatului Național de Alergare Montană „START SMIDA 2020”, eveniment la care au luat parte atleții cei mai buni în alergare montană din toată țara cu vârste cuprinse între 19 și 80 de ani.

Competiția organizată de Federația Română de Atletism și Clubul Sportiv „Atletic Cluj” a fost  o întrecere de alergare montană care s-a desfășurat în Parcul Național Apuseni  pe un traseu de 11 km. Scopul acestuia este sprijinirea unui stil de viață sănătos și activ al tuturor prin îmbinarea perfectă dintre sport, cultură și distracție. Astfel Clubul Sportiv Atletic Cluj și-a propus să îmbine mișcarea în aer liber, conceptul de „Sport & Fun”.

Din județul Alba au luat parte la eveniment (primul din acest an) 2 sportivi de la CSO Cugir și 1 de la Clubul Sportiv „Mica Romă” din Blaj. Atleții cugireni Vasile Hârjoc (categ + 65 ani) și Daniel Scrob (categ. + 35 ani) au ocupat primul loc al podiumului, iar Aurel Zegrean din Blaj (categ. + 40 ani) s-a situat pe locul al doilea.  

„A fost o competiție frumoasă desfășurată într-un cadru deosebit de atractiv, dar în același timp destul de dificilă datorită terenului alunecos (a plouat), dar și diferenței de nivel de peste 300 metri. Cu toate aceste dificultăți am reușit să câștigăm concursul și împreună cu colegul Daniel Scrob am adus Clubului Sportiv Orășenesc Cugir primele medalii (de aur), de la primul concurs organizat la nivel național”, ne-a declarat atletul veteran Vasile Hârjoc.

   Constantin PREDESCU




Sport

„Roș-albaștrii”, doar egal în Banat: Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a obținut doar un egal, în meciul disputat în deplasare, cu Politehnica Timișoara 2, scor 1-1 (1-1) cu toate că a fost la cârma jocului în cea mai mare parte a timpului și a irosit o mulțime de ocazii. 

Scorul a fost deschis de timișoreni prin Andrei Gavrilă (min. 34) iar cugirenii au egalat prin Florin Bura (min. 44) care a reluat în plasă o centrare venită de la Igwe. Acest egal poate fi considerat mai degrabă un semi-eșec pentru „roș-albaștri”, care au luat un singur punct în utlimele două jocuri.

• Au evoluat formațiile:

Politehnica Timișoara  2: Ungureanu – Fiț, Stanciu Popescu (67, Oprea), Micșa, Pojar – Ciucur (90, Crișanov), Burlacu, Gavrilă (cpt.) – Dudău (90+1, Sturz), Crețu, Mihăescu. Rezerve: Brașoveanu, Stoicovici, Sălceanu, R. Popescu, Basarabă, Dima. Antrenor: Alin Paleacu.

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran (83, Păcurar), Balaur, S. Itu, Igwe (73, Kiraly) – Șaucă (cpt.) (83, Goronea), Butnariu (67, G. Cristea), Mâlnă (83, Păcurar), P. Pahone –  Cocan, Bura. Rezerve: B. Avram, Liubashov, Adam, G. Andriuc. Antrenor: Lucian Itu.




Citește mai mult

Sport

Nou eșec al „roș-albaștrilor” pe propriul teren: Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut pe teren propriu, scor 1-3 (1-2), partida cu Viitorul Arad, din etapa a șasea a Seriei a 7-a din Liga a 3-a. Confruntarea era una importantă pentru ambele formații în perspectiva luptei pentru calificarea în play-off, iar succesul obținut de arădeni le oferă acestora un avantaj în cursa pentru locurile fruntașe.

Pentru „roș-albaștri”, eșecul este cu atât mai greu de digerat cu cât echipa rămâne cu o singură victorie în actualul sezon de Liga a 3-a.

Viitorul a lovit de două ori în prima repriză

Gazdele au avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 17, când Șaucă a încercat o execuție spectaculoasă din foarfecă, însă mingea nu a găsit drumul spre plasă.

Viitorul Arad a fost mai eficientă și a deschis scorul în minutul 24. Experimentatul Hlistei a profitat de o respingere a lui Herlea și a trimis mingea în plasă pentru 0-1.

Arădenii și-au mărit avantajul în minutul 34. Ghergar a prins un șut precis, la colțul lung, iar Metalurgistul se vedea condusă cu 0-2.

„Roș-albaștrii” au reacționat înainte de pauză. În minutul 44, Șaucă a redus diferența după o centrare trimisă de Păcurar, iar gazdele intrau la cabine cu speranțe pentru partea secundă: 1-2.

Viitorul a închis meciul

Metalurgistul a încercat să revină în joc după pauză, însă arădenii au gestionat bine avantajul.

În minutul 66, Larosa a înscris pentru 1-3, finalizând pasa lui Sas.

Cugirenii nu au mai găsit răspunsul necesar pentru a relansa partida, iar Viitorul Arad a plecat de la Cugir cu toate cele trei puncte.

Pentru Metalurgistul Cugir, rezultatul reprezintă o nouă lovitură în tentativa de a se apropia de zona play-off-ului. După șase etape, „roș-albaștrii” rămân cu un singur succes și vor avea nevoie de o reacție rapidă în următoarele runde pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în lupta pentru primele poziții.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran, Balaur, S. Itu (67, Kiraly), Igwe – Bugnariu (46, G. Andriuc), Udrea (73, Tăban), Mâlnă (46, Bura), P. Pahone –  Șaucă (cpt.), Păcurar (46, Cocan). Rezerve: B. Avram, Sebaș, Adam, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.

Viitorul Arad: R. Rusu – Clej, Lobonț, Pantea (cpt.), Filimon – Baffour, Mendy – Larosa (81, Ștef), Sas (89, Hațegan), Hlistei – Ghergar (90+2, Butar). Rezerve: Sturza, Tănasă, Cioara, Piț, Catanzariti, Vasilije. Antrenor: Cristian Sculici.

 

FOTO: Sorin GIURCA




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir