Rămâi conectat

Sport

Astăzi de la ora 17.00, Metalurgistul Cugir primește vizita celor de la CS Iernut

Cugir INFO

Publicat

în

arena-cugir-iul-2016Modernizatul stadion de sub Drăgana, cel mai cochet din judeţ, are parte de întâiul meci oficial de la inaugurare, în Seria a 5-a, între competitoare învinse în runda inagurală a sezonului.

Amfitrionii nu se pot baza pe I. Tătar (nerefăcut complet după accidentarea din Supercupa AJF Alba, va reveni de luni la antrenamente), „roş-albaştrii”, la prima apariţie în faţa fanilor, fiind constrânşi să realizeze un rezultat pozitiv. „Încă n-am stabilizat primul unsprezece, suntem în perioada de căutări. Debutăm acasă şi vom face tot posibilul să câştigăm, pentru noi, pentru suporteri, dar nu va fi fi uşor. Adversarii nu sunt de speriat, însă se anunţă o echipă incomodă”, a declarat Călin Moldovan.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Portughezul Vitinha în staff-ul tehnic iar Ioan Budin instalat team manager al Metalurgistului Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Se anunță o vară interesantă pentru Metalurgistul Cugir, cea mai longevivă divizionară terță din Alba, care va bifa 14 ediții consecutive în Liga 3.

Astfel, portughezul Vitinha, fundașul de 40 de ani, care și-a agățat ghetele-n cui la ultima prezență stagională, 3-3 acasă cu Minaur Baia Mare, în etapa care a tras cortina peste ediția 2025/2026, va face parte în sezonul viitor din staff-ul tehnic condus de Lucian Itu. Astfel principalul „roș-albaștrilor” îi va avea colaboratori pe banca tehnică pe Vitinha și căpitanul Tudor Șaucă. În același context, precizăm că Bogdan Firu, preparatorul fizic al cugirenilor și al formației României Under 19 de fotbal feminin, de un an și jumătate, va pleca la prim-divizionara „U” Cluj.

Noutatea este instalarea lui Ioan Budin în funcția de team manager al Metalurgistului. Acesta a activat în ultimii ani la Hidro Mecanica Șugag, grupare care vara trecută a promovat, în premieră, în Liga 3, și s-a retras la începutul anului.

În privința lotului de jucători, vor fi cu certitudine minimum 7 plecări, pe listă fiind Berța, Suciu, Cunțan, spaniolul Sanchez, Dobre și Mihăilă. De asemenea portarul Rareș Pop (27 de ani), ultimul sezon la Metalurgistul, va părăsi formația din Alba, pentru a ajunge la SCM Zalău, formația din orașul natal.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir – CSȘ Odorheiu Secuiesc 1-3 (1-1), în prima etapă din grupa regională a Campionatului Național Under 19

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut pe „Arena Cugir”, scor 1-3 (1-1), în prima partidă disputată în grupa regională a Campionatului Național Under 19.

„Roș-albaștrii”, pregătiți de George Goronea au deschis scorul prin căpitanul Flavius Ivan, însă CSȘ Odorheiu Secuiesc, reprezentanta județului Harghita, a întors scorul și a câștigat, cu două reușite în actul secund. Următorul meci va fi în deplasare, cu AFC Tălmaciu (Sibiu), duminică, 7 iunie, în ultima etapă a Grupei 2 din Regiunea 4 Centru, Cugirenii nu s-au bazat pe 6 dintre cei mai buni jucători, P. Pahone, Mihăilă, G. Cristea, Cuțitei, G. Andriuc (cu prezențe în eșalonul terț, primii doi titulari în stagiunea curentă) și D. Adam, întrucât la acest nivel nu puteau utiliza jucători cu viza FRF

„Am avut momente bune, am cedat pe final, s-a văzut diferența de vârstă. O evoluție bună, ținând cont de situația dată în privința lotului. Am avut o ocazie mare, la 1-1, prin Ivan, am ratat și imediat am primit gol. Le mulțumesc celor aproximativ 300 de spectatori care au creat o atmosferă plăcută”, a spus George Goronea.

 

FOTO: Sorin GIURCA


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir