Rămâi conectat

Sport

Astăzi de la ora 17.00: Arieşul Turda – Metalurgistul Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul-Cugir-Sanatatea-ClujÎntâlnirea dintre Arieşul Turda şi Metalurgistul Cugir din etapa a V-a a Ligii a 3-a se va desfăşura astăzi cu începere de la ora 17.00.

Trei deplasări la rând stau în faţa nou-promovatei de sub Drăgana, meciuri la Turda, Pâncota şi Baia Mare, dar Metalurgistul Cugir trăieşte momentul şi speră ca la finele etapei a 5-a din Liga a 3-a să urce în fotoliul de lider. Condiţii: un rezultat pozitiv pe Stadionul „Municipal” din Turda, în conjunctura în care liderul Naţional Sebiş, ce are un punct mai mult, joacă la CS Oşorhei.

• După 3, vine 4?

Conjudeţenii sunt pe val, cu trei victorii consecutive şi intenţionează să-şi prelungească seria fericită, mai ales că au în faţă o echipă Arieşul 1907 Turda care, la fel ca şi „viruşii verzi”, n-a cunoscut gustul victoriei, având numai trei puncte, remize interne cu Unirile din Jucu şi Dej, dar, atenţie şi un punct afară, la CS Oşorhei – principala pretendentă la promovare! „Suntem fericiţi pentru acest start bun, cel mai mare câştig al echipei fiind publicul minunat care ne-a susţinut la Cugir. Le mulţumim fanilor şi îi aşteptăm în continuare alături de noi în număr cât mai mare. Ne aşteaptă trei deplasări de foc, însă prin muncă, dăruire şi ambiţie, vom încerca să aducem cât mai multe puncte”, a apreciat Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului.

• Fără G. Goronea…

Cugirenii nu l-au mai înregimentat pe ex-uniristul R. Moga (negocieri eşuate), l-au recuperat pe fundaşul I. Buta, dar nu pot să-l folosească pe G. Goronea (probleme la genunchiul drept). „Repet acelaşi lucru, abordăm fiecare meci cu gândul la victorie, deci şi implicit cel de la Turda. Trebuie să jucăm la nivelul aşteptat şi să luăm puncte. Problemele s-ar datora prestaţiei proprii, nu cauzate de forţa adversarului, numai noi ne putem încurca şi ne vom pune piedică, dacă nu vom evolua la potenţialul firesc”, a apreciat antrenorul Marius Opric.




Sport

„Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă din mandatul lui Vitinha: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a suferit o înfrângere drastică pe teren propriu, fiind învinsă cu 0-3 (0-3) de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a din Liga 3. Formația pregătită de Vitinha a avut o primă repriză de coșmar, în care a încasat toate cele trei goluri.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 11, prin Ardel, iar pe finalul primei reprize au mai punctat de două ori. Mancaș a majorat avantajul în minutul 43, pentru ca Rîpă să stabilească scorul pauzei, în minutul 45. Toate cele trei reușite au venit în urma unor acțiuni finalizate din interiorul careului, profitând de erorile defensive ale gazdelor.

Victoria este una importantă pentru formația bănățeană, aflată în cursa pentru calificarea în play-off. CSC Ghiroda și Giarmata Vii a ajuns astfel la a treia deplasare consecutivă și continuă să aibă rezultate foarte bune în meciurile disputate în județul Alba, unde a acumulat opt puncte în patru partide.

De cealaltă parte, Metalurgistul Cugir traversează o perioadă dificilă. „Roș-albaștrii” au ajuns la al doilea eșec consecutiv, fără gol marcat, și continuă să dezamăgească în fața propriilor suporteri. Echipa are un singur succes în cele șapte întâlniri disputate în actuala ediție de campionat și ocupă penultimul loc în această ierarhie, cu patru puncte și un golaveraj de 5-14.

Nemulțumit de evoluția echipei, Vitinha a intervenit tactic încă din prima repriză. La jumătatea primului act, tehnicianul a renunțat la unul dintre cei trei fundași centrali și l-a introdus pe Bura, modificând astfel sistemul de joc. Schimbarea nu a reușit însă să împiedice desprinderea oaspeților, care au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Herlea – Liubashov, Balaur, S. Itu – Sebaș, Todoran, P. Pahone, Iosif, Igwe – Șaucă (cpt.), Cocan. Rezerve: B. Avram, Bugnariu, G. Cristea, Tăban, Bura, Mâlnă, Udrea, Kiraly, Goronea. Antrenor: Vitinha.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Ciublea – Miclăuș, Bocșan, Sabău,D. Roșu – Stoi, D. Pop – Râpă, Mancaș (cpt.), Ardel – D. Ciurel. Rezerve: Moșoarcă, Băiceanu, Vaccari, Șteta, Stămorean, Dobrescu, Jichici, A. Ilie, Trandu. Antrenor: Cristian Gălan.




Citește mai mult

Sport

O nouă performanță pentru șahul din Cugir: Golea Ianis Raul, locul III la cea de-a X-a ediție a „Cupei Rotary” de la Alba Iulia

Cugir INFO

Publicat

în

Tânărul șahist cugirean Golea Ianis Raul a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a X-a ediție a competiției „Cupa Rotary”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Alba Iulia, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și a reunit preșcolari și elevi din mai multe zone ale țării, pasionați de sportul minții, atât legitimați, cât și nelegitimați la Federația Română de Șah.

Ajunsă la ediția jubiliară cu numărul 10, competiția și-a reconfirmat statutul de eveniment dedicat promovării șahului în rândul copiilor și tinerilor, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile, de a-și testa capacitatea de concentrare și de a acumula experiență competițională.

Turneul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 68, din Alba Iulia.

Competiția a fost structurată în două secțiuni: Turneul A, destinat copiilor și elevilor nelegitimați la Federația Română de Șah, și Turneul B, rezervat jucătorilor legitimați.

Rezultatul obținut de Golea Ianis Raul reprezintă o reușită importantă și o confirmare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru șah, contribuind totodată la promovarea tinerelor talente sportive din Cugir.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir