Rămâi conectat

Actualitate

Astăzi, 21 aprilie 2022, în Joia Mare, Păștenii din Vinerea au luat parte la evenimentul consacrat apropiatei sărbători a Învierii Mântuitorului

Cugir INFO

Publicat

în

Și la Vinerea, obiceiul păștenilor a început cu mult înainte de Săptămâna Mare când au avut loc întâlniri ale celor 30 de vinereni care împlinesc  vârsta de 60 de ani în decursul acestui an.

În cadrul întâlnirilor, păștenii au stabilit de comun acord ca o familie, de regulă mai înstărită, să oficializeze în decursul desfășurării evenimentului rolul de gazdă. În acest scop gazda (Cornel Crăciun) a adus în gospodăria sa pâinea, vinul și vasele noi de brad (împodobite cu cerenguțe de brad și flori) destinate păștenilor în care vor fi pregătite Sfintele Paști ce vor fi oferite celor prezenți în biserică în Noaptea de Înviere.

Vasele sunt ciubere inscripționate cu anul, crucea și urarea „Hristos a Înviat! Adevărat că a Înviat”. Ieri, în Miercurea Mare preotul a mers la casa gazdei pentru a o sfinți și pentru a se face sfeştanie în gospodăria proaspăt zugrăvită. A sosit Joia Mare, zi de mare sărbătoare, când de dimineață (în jurul orei 8.00) „păștenii” s-au adunat la biserica din localitate, iar în frunte cu cei doi preoți parohi ortodocși ai comunității (Andrei Dănilă – Biserica Sf. Nicolae) și (Adrian Cebotari – Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel) s-a mers la casa pășteanului care a deținut rolul de gazdă. Acolo s-a făcut o slujbă religioasă, s-au împărțit lumânăriile frumos împodobite cu verdeață, iar după slujbă, pâinea s-a depus în desagi iar vinul într-un butoi nou de lemn pentru a fi dus la biserică .Este momentul în care paștile sunt duse la lăcașul de cult (Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae) de către alaiul format din prapori, preoți, oficialități și „păștenii” îmbracați în costume populare. În fața alaiului merg bărbații cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciuberele împodobite cu verdeață, urmați de ceilalți participanți, fie săteni, fie invitați ai lor. La eveniment au luat parte primarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv viceprimarul Călin Furdui, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Dumitru Fulea, consilieri județeni și locali.

La biserică s-a continuat slujba de sfințire a vinului și a pâinii care vor deveni Sfintele Paști, la finalul căreia fiecare persoană servește un pahar de vin şi o felie de cozonac, așa precum „feliile de viață”, le-au adus urcușuri sau coborâșuri. În decursul aceleași slujbe ei participă și la un parastas în memoria colegilor de generație care au murit înainte de a împlini 60 de ani.

Obiceiul „Păștenilor” a apărut în anul 1948, în satul Vinerea, la inițiativa pe atunci a părintelui paroh Ioan Săbău, care a hotărât că pregătirea Sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc în cursul acelui an 60 de ani şi care vor purta numele de „păşteni”. Acest obicei a fost preluat mai apoi și la Cugir. Este unul din cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mări a Postului Sfintelor Paşti.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Zeci de tineri din Cugir au participat la manifestările dedicate Zilei Europei

Cugir INFO

Publicat

în

Piațeta din fața Centrului Cultural „Valentin Uritescu” a prins viață prin muzică, dans, energie și emoție, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Europei.

Tineri talentați din oraș au oferit un adevărat spectacol al creativității și al bucuriei de a fi împreună: acordurile Fanfarei, momentele artistice ale Cercului de Teatru, ritmurile clasei de percuție și vocile armonioase ale corurilor școlare au transformat această zi într-o celebrare autentică a unității și a viitorului.

La eveniment au fost prezenți primarul Adrian Teban, doamna director al Centrului Cultural, Diane Dobrean, viceprimarul Călin Furdui, istoric al Patrimoniului Cultural Cugir domnul Claudiu Purdea alături de reprezentanți ai administrației locale, instructori, elevi și numeroși cetățeni care au ales să sărbătorească împreună valorile europene.

Primarul Adrian Teban i-a felicitat pe tineri pentru entuziasmul, implicarea și energia prin care au transmis un mesaj simplu, dar puternic: viitorul se construiește prin solidaritate și colaborare.

Finalul evenimentului a adus zâmbete și aplauze printr-un flashmob plin de energie, în care participanții s-au unit într-un dans coordonat ce a simbolizat perfect spiritul acestei zile, oameni diferiți, dar împreună pentru același ideal.

Ziua Europei ne amintește cât de important este să rămânem uniți, să investim în tineri și să păstrăm vie speranța unui viitor mai bun, construit împreună, cu încredere și respect.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 22 mai 2026: „Balul Florilor de Mai”, la CUGIR – Eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru copiii cu nevoi de recuperare

Cugir INFO

Publicat

în

Asociația Implicare și Dăruire Cugir 2023 (președinte Mihaela Bota) organizează vineri, 22 mai 2026, de la ora 18.00, evenimentul caritabil „Balul Florilor de Mai”.

Reuniunea va avea loc la Restaurantul „Bellys Elegance” Cugir și va fi dedicată strângerii de fonduri pentru sprijinirea copiilor care au nevoie de recuperare.

Confirmarea pentru participare se face până la data de 15 mai 2026, la numerele de telefon: 0742870014 și 0768450909.

Donația minimă este de 250 lei iar participanții vor beneficia de Muzică live, Coktail bar, Tombolă, Meniu complex și Desert.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 48 de ani, găsit decedat pe o bancă de pe strada Victoriei

Cugir INFO

Publicat

în

Polițiștii din orașul Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Victoriei din oraș, pe o bancă, se află o persoană inconștientă.

Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din județul Prahova. Din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul bărbatului.

Nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acestuia. Cercetarea la fața locului este în desfășurare. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir