Rămâi conectat

Actualitate

Astăzi, 10 aprilie 2018, la Cugir s-a dat startul manifestărilor dedicate „Zilei Internaționale a Romilor”

Cugir INFO

Publicat

în

Astăzi, 10 aprilie 2018, la Cugir s-a dat startul manifestărilor dedicate „Zilei Internaționale a Romilor”, eveniment care se desfășoară pe o perioadă de patru zile, susținut de Primăria Cugir, Casa de Cultură, Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) și instituțiile școlare din oraș.

Începând cu ora 15.00, la sala de festivități ,,Baia Socială” situată în cartierul ,,George Coșbuc”, s-a desfășurat un spectacol cultural artistic susținut de 45 de copii din cadrul cercului de fanfară și membri ai grupului de dans tradițional. Manifestarea demarată cu două zile mai târziu (având în vedere sărbătorile pascale) a constituit un bun prilej pentru copiii de etnie romă să-și etaleze calitățile de interpreți vocali și instrumentiști deosebiți, dar și de buni dansatori.

La eveniment au luat parte ca invitați: primarul Adrian Teban, respectiv viceprimarul Călin Furdui, reprezentanți ai SPAS Cugir, șeful Poliției Locale, Horațiu Găldău, colaboratori și voluntari din localitate. Cu acest prilej, edilul șef al Cugirului i-a felicitat pe toți cei prezenți la eveniment, cu prilejul ,,Zilei Internaționale a Romilor”, pe tinerii artiști pentru prestația lor artistică deosebită, dar și pe organizatorii care au pregătit această frumoasă activitate.  Primarul a folosit  prilejul de a le adresa un îndemn copiilor de etnie romă de a merge la școală, de a învăța și a se pregăti cât mai bine, cu mesajul de a-i convinge pe părinții lor să-i lase să frecventeze cursurile, astfel încât după școală să-și poată croi un drum în viață. Potrivit asistentului social, Cristi Roman, în perioada următoare, tinerii romi vor organiza activități, după următorul program:

– Miercuri 11 aprilie, ora 12.00.  Terenul de sport Școala Gimnazială ,,Singidava” (localul de pe str.Ghe. Asachi):

– Minicampionat de fotbal între elvii școlilor gimnaziale din Orașul Cugir: Școala Gimanzială ,,Singidava” (13participanți); Școala Gimanzială ,,Iosif Pervain” (10 participanți;) Școala Gimanzială nr. 3 Cugir (10participanți).

– Vizionare film în cadrul Centrului de Asistență Comunitară/Baia Socială (ora 17.00).

– Miercuri, 11 aprilie, ora 08.00:  Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir. Dezbatere:  ,,Combaterea stereotipurilor în rândul elevilor”. Activitatea presupune expunerea unui stereotip privind romii, pe marginea căruia se vor expune păreri pro și contra .

– Miercuri și joi, de la ora 11.00: Dezbatere ,,Combaterea stereotipurilor în rândul elevilor”.Colegiul Tehnic ,,I.D.Lăzărescu” și Colegiul Național ,,David Prodan

– Vineri, 13 aprilie, ora 12.00. Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir: Dezbatere: ,,Provocări privind integrarea socială a romilor în contextul dinamicii societății românești contemporane”.

– Ora 16.00. Teren sintetic Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir: Fotbal: Reprezentante echipe din Cugir și Sebeș.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în după-amiaza zilei de 29 august 2026, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia la data de 25 august, pentru o perioadă de trei luni.

Acesta nu ar fi păstrat distanța minimă de 50 de metri față de partenera sa, în vârstă de 24 de ani, și față de domiciliul acesteia.

Luni, 31 august 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.

Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.

Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir