Rămâi conectat

Actualitate

Asociația „Ține de Tine” din Cugir a strâns aproape 18.000 de lei, pentru a oferi burse unor elevi nevoiași care urmează cursurile unui liceu din Republica Moldova

cugirinfo.ro

Publicat

în

Membrii voluntari ai Asociației ,,Ține de Tine” din Cugir au reușit să adune în cadrul evenimentelor caritabile organizate de la începutul verii și până în prezent, suma de 17.818 lei (3.800 euro), cu scopul de a oferi, burse lunare de 200 de lei la 5 copii nevoiași de la Liceul Teoretic „Petre Stefănucă” din Ialoveni (Republica Moldova), timp de un an.

„Bunătatea oamenilor ne-a întrecut așteptările. Dacă obiectivul nostru inițial era strângerea sumei de 12.000 de lei, donațiile celor cu suflet mare au depășit obiectivul propus cu 5.818 lei, astfel că vor primi burse încă 2 elevi nevoiași, pe lângă cei 5 stabiliți inițial. Vrem să mulțumim pe această cale, în primul rând comunității cugirene, care și-a arătat prin noi, generozitatea, față de copiii fratilor de peste Prut. Dorim să aducem mulțumiri în mod special celor peste 80 de voluntari ai Asociației „Ține de Tine”, care s-au implicat în această campanie și fără de care nu s-ar fi putut realiza aproape nimic din ceea și-a propus, pentru că ei au îndurat cu stoicism arșița, ploile, oboseala sau frigul în nenumaratele zile ale evenimentelor”, ne-a spus profesorul Alin Teodorescu de la Liceul Teoretic „David Prodan Cugir.

Profesorul Teodorescu a ținut totodată, să aducă mulțumiri și Asociatiei Lupii Sigidavei Cugir care și în acest an au stabilit un scop caritabil petrecerii lor anuale și inviaților pe care i-au avut și care si-au arătat generozitatea față de copiii nevoiași din Basarabia.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a furat un telefon mobil și bani din incinta unei societăți comerciale

cugirinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 25 iunie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 37 de ani, din Cugir, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 08.30, ar fi sustras, din incinta unei societăți comerciale din Cugir, un telefon în valoare de 1.300 de lei.

Ulterior, în jurul orei 09.15, în calitate de pasager într-un autoturism care funcționează în regim de taxi, ar fi sustras telefonul conducătorului auto.

În cursul zilei de azi, 26 iunie 2025, bărbatul de 37 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 1.700 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Luni, 23 iunie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 182 de verificări de persoane, au fost verificate 17 autovehicule și au fost constatate 13 abateri de natură contravențională, dintre care 7 la Legea 61/1991 și 5 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 1.710 lei.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 27 iunie 2025: „Ziua Verde – Jocurile copilăriei”, la Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primăria Orașului Cugir îi invită pe localnici la o zi specială, plină de energie, jocuri și bucuria copilăriei, vineri, 27 iunie 2025, începând cu ora 10:00.

Bulevardul Alexandru Sahia (tronsonul dintre Catedrală și Banca Transilvania) va fi transformat în zonă pietonală, accesibilă doar pietonilor și bicicliștilor pentru această ocazie.

Transportul public va fi gratuit, iar bicicletele electrice noi vor fi disponibile, de asemenea, gratuit. „Străzi fără mașini, cu loc pentru oameni și jocuri” – este imperativul acestei zilei speciale în orașul de la poalele Drăganei.

„Redescoperim împreună farmecul jocurilor de altădată – Elasticul, Șotronul, Rațele și vânătorii, Țară, țară, vrem ostași, Coarda și multe altele – într-o atmosferă de voie bună, râsete și conectare între generații! Evenimentul face parte din proiectul Just Streets, care încurajează transformarea spațiilor publice în locuri mai verzi, sigure și prietenoase pentru toți. Veniți îmbrăcați lejer, cu bună dispoziție și dorință de joacă! Vă așteptăm cu drag la Ziua Verde – locul unde se întâlnesc trecutul și viitorul, prin joc și comunitate!”, au transmis organizatorii.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir