Rămâi conectat

Actualitate

Asociaţia pentru Ecologie şi Turism „Năsâpiște” din Cugir a iniţiat proiectul „Rang Junior”

Cugir INFO

Publicat

în

Asociaţia pentru Ecologie şi Turism „Năsâpiște” Cugir a iniţiat proiectul „Rang Junior”, un demers finanţat de către Primăria orașului Cugir, în cadrul programului de promovare a activităților destinate educării tineretului în spiritul respectului față de natură.

Proiectul se derulează pe termen de șase luni și are ca obiective pricipale organizarea unor prezentri și lecții în natură prin implicarea copiilor la activități practice şi recreative specific, în vederea asigurării unei baze de cunoștințe referitoare la conservarea biodiversității. Proiectul se derulează sub coordonarea membrilor asociaţiei „Năsâpiștea”: Ciucur Sînza, Faur Nicolae, Târlea Vasile Ştefan, Herlea Nicolae și  Clăpan Andrei. Potrivit prof. Ciucur Sînza, prima acțiune a debutat printr-o drumeție, pe Cetatea „Singidava” Cugir, „pe urmele strămoşilor noştri daci”. Aici,  s-a prezentat elevilor o lecție  privind istoricul cetății locale din apropiere.

Cea de-a doua etapă s-a derulat luni, 13 august, printr-o drumeție, la Poiana cu Goruni din Vinerea. În frumosul peisaj cu arbori seculari, au fost organizate jocuri, întreceri sportive și un concurs de desene pe tema ” Un colț din natură”. Elevii au fost răsplătiţi cu o masă delicioasă asortată cu dulciuri și răcoritoare.

„La Poiana cu goruni ne-am întâlnit cu un grup de tineri studenţi din Scoţia care au venit în România pe un proiect Erasmus, proiect ce vizează schimb de exterienţă pe teme de tradiţie populară. Elevii noştri au interacţionat cu aceştia, au cântat, au făcut schimb de adrese în vederea unei legături de prietenie. Considerăm ca această activitate este de un real folos pentru ambele grupuri de tineri”, a precizat prof. Ciucur Sînza – cadru didactic la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Cugirul, exemplu european de mobilitate urbană și colaborare internațională

Cugir INFO

Publicat

în

Între 16 și 18 iunie 2026, orașul Cugir a găzduit vizita internațională a proiectului Just Streets, reunind experți în mobilitate urbană, reprezentanți ai administrațiilor locale și participanți din mai multe țări europene.

Pe parcursul celor trei zile, invitații au avut ocazia să descopere transformările realizate la Cugir în ultimii ani și să participe la workshopuri dedicate mobilității sustenabile, colectării și interpretării datelor de trafic, străzilor școlare și dezvoltării unor spații publice mai sigure și mai prietenoase pentru oameni.

Un rol important l-au avut specialiștii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care au prezentat metode moderne de măsurare și analiză a traficului, a fluxurilor de pietoni și bicicliști, precum și impactul intervențiilor implementate în oraș. Datele colectate reprezintă fundamentul unor decizii mai bune pentru dezvoltarea mobilității urbane și creșterea calității vieții.

Participanții au vizitat principalele zone de intervenție din Cugir, inclusiv strada școlară de la Școala Gimnazială „Singidava” – prima stradă școlară permanentă din România – zona dedicată evenimentului „Ziua Verde”, precum și alte proiecte care contribuie la transformarea orașului dintr-un spațiu orientat predominant către automobile într-unul centrat pe oameni.

Discuțiile și schimburile de experiență dintre experții internaționali, administrația locală, universități și comunitate au confirmat că schimbarea este posibilă atunci când infrastructura, educația și implicarea cetățenilor evoluează împreună.

„Mulțumim tuturor partenerilor, participanților internaționali și echipei Universității Tehnice din Cluj-Napoca pentru expertiza și contribuția adusă acestor zile de învățare, colaborare și inspirație”, a declarat Adrian Teban, primarul orașului Cugir.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 26 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 22 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din orașul Cugir, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 22 iunie 2026, de către Judecătoria Alba Iulia.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir