Actualitate
Armele ieftine fabricate la Cugir l-au ajutat pe „El Chapo Guzman” să-și clădească imperiul drogurilor. Traficanții le cumpărau din Florida, unde erau imporate în mod legal
Faimosul traficant mexican „El Chapo Guzman” și-a construit imperiul drogurilor cu arme românești. Traficantul mexican a devenit temut printre rivalii din Mexic și cu ajutorul pistoalelor automate ieftine, fabricate la Cugir.
Armele erau exportate de Romarm către o companie de profil din Florida care apoi le vindea în magazinele din aproprierea graniței cu Mexicul. „Furnicuțele” lui El Chapo au transportat ilegal mii de arme peste granița dintre SUA și Mexic, profitând de faptul că în Statele Unite acestea se pot cumpăra relativ ușor. Liderul cartelului Sinaloa a ajuns așa de atașat de mitralierele AK-47 încât avea mereu o astfel de armă placată cu aur.
În luna mai, Fabrica de Arme Cugir a semnat un nou contract cu firma americană, Century International Arms, așa cum au anunțat la acel moment reprezentanții unității. În cadrul înțelegerii contractuale, producătorul de arme din județul Alba se obligă să trimită până la sfârșitul lunii mai a anului viitor, 2022, arme în valoare de 16 milioane de dolari.
Deși cele două părți nu au făcut public vreun număr de arme sau vreun model, Europa Liberă a aflat că majoritatea produselor cumpărate de americani erau mitraliere de tip Kalașnikov, la care se adaugă și pistoale. Cât despre număr, ar fi vorba de circa 30.000 de mitraliere, scrie Europa Liberă.
Sursa: newsweek.ro
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
Actualitate
Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir
Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.
Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.
De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.
Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:
-
Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;
-
Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;
-
Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.
Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
