Rămâi conectat

Actualitate

„Arată că îţi pasă… de educaţie”, colectă de rechizite pentru copiii din Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

fete-romiSub genericul „Arată că îţi pasă… de educaţie”, Asociaţia non-profit „Ţine de tine” şi papetăria „ELCO Business” din Cugir organizează colectă de rechizite pentru copiii nevoiaşi din localitate.

Potrivit grupului de voluntari din Cugir, perioada campaniei este 31 august – 11 septembrie 2015, iar obiectele adunate vor fi depozitate la Aşezământul „Părintele Ilie Cleopa” (în spate la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”), în zilele de marţi şi joi, între orele 17.00 – 19.00, sau la sediul papetăriei „ELCO Business” Cugir.

FOTO: ARHIVĂ




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Anonim

    11.09.2015 la 18:08

    Tiganii nu au viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Muniții neexplodate, distruse în localitatea Vinerea. Recomandările ISU Alba pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a desfășurat joi, 15 octombrie 2026, o misiune de distrugere controlată a mai multor elemente de muniție provenite din conflicte armate, în localitatea Vinerea.

Operațiunea s-a desfășurat în condiții de siguranță, cu sprijinul echipajelor de jandarmi și polițiști, pentru prevenirea incidentelor și protejarea populației.

Reprezentanții ISU Alba atrag atenția că munițiile neexplodate reprezintă un pericol real și pot provoca accidente grave dacă sunt atinse, mutate sau manipulate necorespunzător.

Ce trebuie să faci dacă descoperi muniție neexplodată

Pompierii recomandă cetățenilor ca, în cazul descoperirii unor obiecte care ar putea fi muniții neexplodate, să anunțe imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112 și să respecte următoarele măsuri de siguranță:

  • Nu atingeți, nu loviți și nu mutați muniția din locul în care a fost găsită.
  • Nu introduceți obiectele în foc.
  • Nu încercați să demontați focoasele sau alte componente.
  • Nu ridicați și nu transportați munițiile în locuințe, încăperi sau grămezi de fier vechi.
  • Nu încercați să le valorificați ca deșeuri metalice și nu le predați operatorilor economici în acest scop.
  • Nu folosiți munițiile pentru confecționarea unor unelte improvizate sau ca obiecte decorative.
  • Nu permiteți accesul persoanelor în zona în care au fost descoperite astfel de elemente.
  • Nu aprindeți focul și nu efectuați lucrări de săpare sau amenajare în zona respectivă.
  • Nu permiteți copiilor să se apropie de muniții sau să se joace cu acestea.

Apelul pompierilor pentru prevenirea accidentelor

ISU Alba reamintește că munițiile neexplodate trebuie tratate cu maximă precauție, indiferent de vechimea sau starea lor aparentă.

În cazul descoperirii unor astfel de obiecte, nu le atingeți și apelați imediat numărul 112. Intervenția și manipularea munițiilor trebuie lăsate exclusiv în seama echipelor specializate.




Citește mai mult

Actualitate

Cugirenii pot depune din 15 octombrie, cereri pentru ajutorul de încălzire 2026–2027. Află condițiile, actele necesare și valoarea suplimentului pentru energie

Cugir INFO

Publicat

în

Directia de Asistență Socială Cugir, vă informează faptul că începând cu data de 15.10.2026, se va iniția campania de distribuire a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie pentru ajutorul de încălzire, iar începând cu data de 20.10.2026 începe campania de preluare a acestora, aferentă perioadei 1 noiembrie 2026- 31 martie 2027, respectiv pentru suplimentul energetic corespunzător perioadei 1 noiembrie 2026 – 31 octombrie 2027, conform Legii 226/2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările si completările ulterioare.

Persoanele care depun cererile şi documentele justificative până în data de 20 noiembrie 2026 vor beneficia de ajutor de încălzire şi supliment pentru energie începând cu luna noiembrie 2026.

Ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere, familiilor care au un venit net mediu lunar de până la 1.386 lei/membru de familie şi persoanelor singure cu un venit net mediu lunar de până la 2.053 lei/persoană singură.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.

Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care depun documentele până în data de 20 a lunii respective iar după data de 20 ale lunii dreptul la ajutor se stabileste începând cu luna următoare.

Cererile se pot depune la sediul DAS Cugir, zilnic de luni până joi între orele 8:00 – 16:00 și vineri, între orele 08:00 – 13:00.

Informatii suplimentare privind acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie pot fi obtinute la numerele de telefon 0258750764 sau 0788628173

ACTE NECESARE pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie (în funcţie de situaţie):

– acte de identitate pentru toți membrii familiei

– certificat de căsătorie/deces/sentință de divorț

– adeverință salariu/cupon pensie sau orice alt document care să ateste veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (se iau în calcul inclusiv bonurile de masă, indemnizațiile de șomaj, indemnizațiile speciale, veniturile din activități agricole etc.), dovezi pentru alte venituri încasate si neexceptate de la calcului venitului familiei;

– document din care să rezulte calitatea de proprietar/chiriaș/comodatar al locuinței, contract de vânzare cumparare, contract cu clauză de întreținere, uzufruct viager, habitație viageră,contract comodat, contract inchirere (în cazul contractului de închiriere, se prezintă dovada înregistrării la ANAF) sau imputernicirea proprietarului locuintei autentificata la notar;

– factură de furnizare a energiei electrice, gazelor naturale (fata -verso in care sa fie prevazut cod client, POD și locul de consum);

– adeverință de la registrul agricol, pentru persoanele peste 18 ani, care atestă  numărul membrilor familiei, componenţa nominală a gospodăriei, categoriile de folosinţă a terenurilor şi suprafaţa acestora, mijloacele de producţie agricolă şi efectivele de animale, terenuri date/luate în arendă si/sau beneficiul obţinut din aceasta şi declarație dată în faţa secretarului localităţii cu venitul mediu net lunar realizat în luna anterioară din activităţi agricole, respectând metodologia de calcul în vederea stabilirii venitului anual obținut din activități agricole;

– certificat de atestare fiscala, eliberat pe familie de Serviciul venituri în care să fie menționat fiecare membru major al familiei din care să reiese toate bunurile mobile si imobile aflate in proprietate sau folosință dar si datoriile față de bugetul local;

– certificat de înmatriculare sau carte de identificare autoturism/autoutilitară/ autocamion, deținute în proprietate, pentru a se verifica vechimea acestuia, daca este cazul;

– extras de cont pentru persoanele deținătoare de contrui/depozite bancare, indiferent de natura depozituluia caror suma totala este mai mare de 3 ori fata de valoarea castigului salarial mediu brut prevazut de Legea asigurarilor sociale de stat (conform art. 19 a Legii 44/2026 – 9.192 lei – 3 X 9.192 lei = 27.576);

– alte acte doveditoare după caz;

– cerere-declarație pe propria răspundere.

IMPORTANT!

Toate cererile se vor verifica in aplicatia informatica ANAF cu privire la datele declarate.

În situaţia în care solicitantul este beneficiar de venit minim de incluziune, acesta completează formularul de cerere prevăzut în Anexa nr. 1 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1154/2022, cu modificările şi completările ulterioare și la stabilirea dreptului, se iau în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la venit minim de incluziune.

Titularii ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie au OBLIGAȚIA să comunice Direcției de Asistență Socială Cugir orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor realizate componența familiei inclusiv a modificarii domiciliului/resedintei sau a schimbarii furnizorului, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea, prin depunerea unui  nou formular de Cerere -Declarație pe propria răspundere pentru modificarea cererii de acordare, la care se va atașa actele care justifică modificarea. Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire și supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir