Rămâi conectat

Actualitate

Aproape 100 de persoane din Cugir au ținut să petreacă în stradă trecerea în noul an 2017, cu șampanie și materiale pirotehnice

Cugir INFO

Publicat

în

La cumpăna dintre ani, aproape 100 de persoane s-au adunat la bradul amplasat în fața Bisericii „Adormirea Maicii Domnulu” din Cugir (cel mai mic număr din ultimii 5 ani), pentru a ciocni împreună cu familiile sau prietenii, un pahar de șampanie și pentru a-și ura unul altuia tradiționalul  tradiționalul „La mulți ani!”.

Cei care au venit in acest loc de ani de zile, nu prea au avut din pacate ce vedea, in afara de a suporta zgomotul infernal provocat de sutele de materiale pirotehnice aruncate in fata lacasului de cult, chiar si pe trptele acestuia, transformand zona intr-un adevarat „camp de asalt” inainte ca gongul sa vesteasca noul an.

O situatie greu de suportat, fapt ce i-a determinat pe multi dintre participanti sa se retraga in locurile mai ferite de pe bulevardul „Alexandru Sahia” sau strada „Constructorului”.

Totusi a existat si un moment in care cei prezenti s-au bucurat cu adevarat de clipele care marcheaza debutul in 2017 si anume acela de a admira focul de artificii organizat de Primăria Cugir și de firma „Dronca” S.R.L.

La Cugir, cei peste 1500 de localnici (potrivit unor cifre primite de la organizatori), care au dorit sa petreaca noaptea de Revelion in restaurantele si cluburile de la poalele Draganei au platit tarife cuprinse intre 180 si 250 de lei de persoana.




Actualitate

Cugirul a găzduit cea de-a XXVII-a Conferință a Societății Române de Pirotehnie și Detonică

Cugir INFO

Publicat

în

Specialiști din domeniul pirotehniei și detonicii au participat la Cugir la cea de-a XXVII-a ediție a Conferinței Societății Române de Pirotehnie și Detonică „Constantin Bodin”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria orașului Cugir, a avut ca temă principală „Viitorul pirotehniei și detonicii – tehnologii, riscuri și competențe pentru o lume în schimbare”.

Deschiderea conferinței a fost marcată de alocuțiunile președintelui SRPD, dr. ing. Călin Curea, și ale președintelui de onoare al societății, Constantin Bodin, care a intervenit prin videoconferință de la sediul ROMARM București. Un mesaj de salut le-a adresat participanților și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.

Programul reuniunii a cuprins prezentări și dezbateri dedicate evoluțiilor tehnologice, siguranței în domeniul pirotehniei și detonicii, precum și pregătirii și dezvoltării competențelor profesionale în industria de apărare.

Printre subiectele prezentate s-au regăsit:

  • Uzina Mecanică Cugir: „Dincolo de tehnologie – factorul uman în siguranța pirotehnică și detonică”;
  • Fabrica de Arme Cugir: „Viitorul pirotehniei și detonicii”;
  • Uzina de Produse Speciale Dragomirești: „Pirotehnia și detonica în contextul războiului actual”;
  • Fabrica de Arme Cugir: „Realitatea virtuală și augmentată în industria de apărare – simularea riscurilor pirotehnice și dezvoltarea capacităților profesionale”.

De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze expozițiile organizate la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir, unde au putut afla mai multe despre activitatea și realizările celor două unități industriale.

În cadrul conferinței s-a desfășurat și Adunarea Generală a Societății Române de Pirotehnie și Detonică, a precizat dr. ing. Călin Curea, președintele organizației.

Acesta a subliniat importanța evenimentului pentru comunitatea profesională și pentru tradiția industrială a orașului: „Prin organizarea acestei conferințe, Cugirul își consolidează rolul de centru cu tradiție în industria de apărare din România, oferind un cadru de dialog pentru specialiștii interesați de evoluția tehnologiilor, siguranța industrială și pregătirea profesională în domeniul pirotehniei și detonicii”, a declarat Călin Curea.

Prin temele abordate și schimbul de experiență dintre participanți, conferința a reprezentat un prilej de analiză a provocărilor actuale din domeniu și a direcțiilor de dezvoltare a pirotehniei și detonicii în contextul transformărilor tehnologice și al cerințelor de siguranță.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

„Ziua Mondială a Diabetului”, marcată la Cugir printr-un eveniment dedicat informării și prevenirii bolii

Cugir INFO

Publicat

în

Cea de-a IV-a ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului s-a desfășurat joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir, fiind organizată de Asociația „Implicare și Dăruire”, condusă de Mihaela Bota.

Evenimentul a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la diabetul zaharat, la riscurile și complicațiile asociate acestei afecțiuni, precum și la importanța prevenirii și depistării precoce. Manifestarea s-a adresat în special persoanelor diagnosticate cu diabet și familiilor acestora, reunind medici specialiști, farmaciști și medici de familie.

Ediția din acest an a avut loc la Restaurantul „Elegance” din Cugir și a inclus prezentări medicale, testări gratuite ale glicemiei și tensiunii arteriale, precum și discuții interactive cu participanții. Peste 50 de persoane au beneficiat de aceste evaluări, având totodată ocazia să primească informații și recomandări utile privind gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.

„Ediția de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului a fost un eveniment dedicat conștientizării diabetului și complicațiilor pe care această boală le poate provoca. În cadrul reuniunii au avut loc prezentări medicale, testarea glicemiei și a tensiunii arteriale pentru peste 50 de participanți, precum și discuții cu pacienții, într-un cadru în care cei prezenți au primit informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației „Implicare și Dăruire” Cugir, care cunoaște îndeaproape provocările acestei afecțiuni, fiind mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.

În cadrul manifestării au susținut prezentări: dr. Petra Platon, dr. Zoltan Kudor, dr. Elisabeta Podar, psihologul Ancuța Mizgai și asistentul medical Lavinia Drăghiță. Intervențiile acestora au abordat aspecte medicale și psihologice legate de diabet, oferind participanților informații importante pentru o mai bună înțelegere și gestionare a bolii.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece la nivel mondial trăiește cu diabet, iar peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2. Un aspect îngrijorător este faptul că aproape jumătate dintre persoanele afectate nu știu că suferă de această boală.

Prin organizarea acestei manifestări, Asociația „Implicare și Dăruire” Cugir continuă demersurile de informare și sprijinire a persoanelor afectate de diabet, promovând prevenția, controalele medicale periodice și accesul la informații corecte, ca elemente esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea complicațiilor.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir