Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Marius Opric a decis astăzi să continue la Metalurgistul Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

marius-opricLucrurile par a reintra în normalitate la Metalurgistul Cugir şi antrenorul Marius Opric a revenit de astăzi la echipă, acceptând să continue pe banca tehnică.

“Au fost discuţii lungi, dar lămuritoare, cu privire la faptul că tensiunile nu au apărut ca urmare a rezultatului nefast înregistrat cu Naţional Sebiş, sau a modului de exprimare a echipei, ci ca urmare a unui schimb punctual de replici, între cei doi, preşedintele Ciprian Pahone şi jucătorul Daniel Lupşan, pornit încă din timpul jocului. Oricum asemenea momente nu dorim  să mai avem, pentru că nu ne caracterizează ca şi club. Ne bucurăm că domnul Opric a înţeles aceste lucruri şi faptul că toţi, jucători şi conducători l-am dorit în continuare la echipă, iar noi ca şi conducători am înţeles mesajul transmis, acela că rolul nostru este de a asigura, ca şi până acum, liniştea la club, din toate punctele de vedere“, a declarat vicepredintele Dan Popa. Opric nu s-a prezentat la antrenamentul de luni al divizionarei terţe, însă în cele din urmă a cedat insistenţelor oficialilor cugireni, iar apele s-au liniştit oarecum sub Drăgana. “Băieţii m-au convins să revin şi să continuăm. Era păcat de munca începută, pentru a nu merge până la capăt. Sâmbătă, era normal să amendez respectivul gest, nu era firesc să se producă aşa ceva”, a precizat antrenorul Marius Opric.

• Daniel Lupşan nu se întoarce

Tehnicianul cugirean îşi dăduse demisia verbal sâmbătă, după ce vineri, jucătorul Daniel Lupşan a acuzat faptul că a fost lovit de Ciprian Pahone, în urma unui diferend verbal. Antrenorul Marius Opric a încercat să-l înduplece pe fotbalistul albaiulian să revină la echipă, însă acesta nu a acceptat. “Eu nu vreau să mă mai întorc, am zis un lucru şi nu mai revin asupra sa. Eu am vrut să joc fotbal la Cugir. Pe domnul Opric îl respect, mi-a dat încredere şi sper să ne mai întâlnim la o altă echipă“, a apreciat Daniel Lupşan.




Sport

Robert Paștiu, medalie de bronz la turneul „Florin Mergea Tennis Academy” desfășurat la Târgu Jiu

Cugir INFO

Publicat

în

Tenisul juvenil din Cugir bifează un nou rezultat notabil. Robert Paștiu, sportiv legitimat la CS Metalurgistul Cugir, a urcat pe treapta a treia a podiumului la turneul „Florin Mergea Tennis Academy”, competiție desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Târgu Jiu.

Întrecerea, inclusă în cadrul Campionatului Național „Tenis 10 Sportya”, s-a desfășurat pe terenurile Academiei Florin Mergea Tennis Academy și a reunit tineri jucători dornici să își demonstreze valoarea.

Robert Paștiu, cunoscut pentru stilul său de joc ambidextru, a concurat la categoria de vârstă 10-12 ani, reușind să încheie competiția pe locul al treilea. Rezultatul reprezintă o nouă reușită pentru tânărul sportiv din Cugir și pentru clubul pe care îl reprezintă.

Participarea la turneu a fost susținută de VidiProdServ. Totodată, au fost adresate mulțumiri partenerilor și sponsorilor care sprijină activitatea sportivă: CS Metalurgistul Cugir, Club Autosally, Canamar Lactate, VidiProdServ și SolPop.

Felicitări, Robert, pentru performanță! Mult succes în competițiile viitoare!

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

Vitinha, după primul eșec pe banca Metalurgistului Cugir: „Atitudinea și jocul m-au mulțumit”

Cugir INFO

Publicat

în

Vitinha, antrenorul Metalurgistului Cugir, a comentat înfrângerea suferită în fața formației CIL Blaj, în derby-ul județului Alba. Acesta a fost primul eșec înregistrat de tehnician de la preluarea echipei din Cugir.

Vitinha consideră că începutul slab de partidă și golurile încasate rapid au cântărit decisiv în economia jocului, însă s-a declarat mulțumit de atitudinea și prestația elevilor săi, în ciuda rezultatului final.

„Am intrat în meci și, când să ne dăm seama, era deja 1-0 pentru ei. Au marcat și golul al doilea foarte repede. Vă dați seama că, după aceea, tot ce pregătisem pentru acest meci direct a devenit mai greu de pus în practică. La 2-0 este dificil să revii. Una peste alta, din punctul meu de vedere, am făcut un meci bun. Dar știți cum este: poți să spui că ai făcut un meci bun, însă, dacă nu ai obținut nimic, lucrurile nu se schimbă. Atitudinea și jocul m-au mulțumit, iar băieții trebuie să țină capul sus. Vom munci în continuare pentru a aduna puncte”, a declarat Vitinha.

Tehnicianul consideră că diferența de scor nu reflectă în totalitate desfășurarea partidei, evidențiind și prestația portarului advers, George Păduraru, care a avut intervenții importante în repriza secundă.

„Rezultatul mi se pare puțin nedrept, pentru că, în repriza a doua, cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul advers, George Păduraru. Până la urmă, scorul rămâne 2-0, iar portarul lor și-a făcut datoria, a apărat tot ce a putut. Păcat de rezultat, pentru că jocul și atitudinea au fost bune. Mergem înainte, nu avem ce face. Trebuie să muncim mai mult și să încercăm să revenim în etapele următoare cu puncte”, a mai spus antrenorul Metalurgistului Cugir.

Întrebat despre obiectivul echipei, în condițiile în care înfrângerea complică serios șansele de calificare în play-off, Vitinha a transmis că abordarea nu se schimbă: Metalurgistul va încerca să câștige fiecare partidă rămasă.

„Exact cum am fost și înaintea acestui meci: la fiecare partidă să jucăm pentru victorie și să adunăm puncte. Mai departe, vom vedea în decembrie unde ne aflăm”, a încheiat Vitinha.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir