Rămâi conectat

Actualitate

Ansamblul „Câmpul Pâinii” din Cugir, reprezentantul României la Festivalul Internațional „Folk Meetings Dobrzyca–Zduny–Jarocin”, din Polonia

Cugir INFO

Publicat

în

Între 3 și 7 iulie 2025, Ansamblul „Câmpul Pâinii” a avut onoarea de a participa la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional „Folk Meetings Dobrzyca–Zduny–Jarocin”, unde a reprezentat cu mândrie portul popular și dansul românesc, încântând publicul din Polonia și pe participanții din celelalte delegații internaționale.

Prin ritmurile tradiționale și frumusețea costumelor populare autentice, membrii ansamblului au reușit să transmită emoție și să aducă un strop din sufletul României pe scena festivalului. A fost o experiență deosebită, care le-a oferit acestora prilejul de a promova bogăția culturală a României dincolo de granițele ei, valorificând tradițiile care ne definesc identitatea.

Evenimentul a reunit ansambluri și artiști din mai multe țări, printre care Grecia, Slovacia și Polonia – țara gazdă, într-o celebrare autentică a folclorului internațional.

Deplasarea Ansamblului „Câmpul Pâinii la Festivalul din Polonia a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Primăria Cugir și Centrul Cultural „Valentin Uritescu”.




Actualitate

30 septembrie – 1 octrombrie 2026: Lucrări de mentenanță la Barajul Cugir. Debitul evacuat în aval poate ajunge la 25 m³/s

Cugir INFO

Publicat

în

Lucrări de mentenanță sunt programate la Barajul Cugir – Acumularea Canciu, pe Râul Mare, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2026, în intervalul 10:00–16:00.

Potrivit reprezentanților S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Sebeș, intervențiile vizează batardoul amonte aferent vanei segment a golirii de fund.

Pentru realizarea lucrărilor vor fi efectuate spălări succesive ale nișelor batardoului, operațiune care presupune manevrarea repetată a vanei segment. În urma acestor manevre, pe albia Râului Mare va fi evacuat un debit controlat de maximum 25 de metri cubi pe secundă.

Intervenția are loc în incinta amenajării hidrotehnice a Barajului Cugir, cunoscut și sub denumirea de Acumularea Canciu.

Informații suplimentare pot fi obținute la Dispeceratul Hidrocentru SH Sebeș, la numărul de telefon 0258 806 450.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 9 octombrie 2026: spectacol de magie la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir va avea loc spectacolul de magie „Infinity Duo”.

Două personalități. O singură scenă. O experiență magică fără limite.

Cosmin Armega și Norbert își unesc forțele într-un spectacol exploziv de iluzionism, comedie, interacțiune și surprize, creat pentru întreaga familie.

„Infinity Duo” te poartă într-o lume în care imposibilul devine posibil: obiectele dispar și apar din senin, predicțiile se împlinesc, iar publicul devine parte din magie. Totul într-un show dinamic, plin de umor, mister și momente care te vor face să te întrebi: „Cum a fost posibil?”

Biletele pot fi achiziționate online, de pe Ticketstore.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir