Sport
Alin Dohotariu a revenit în această iarnă sub Drăgana, semnând un contract valabil pentru două sezoane și jumătate cu Metalurgistul Cugir.
Această mutare în dedensivă are la bază plecarea lui Ștefan Radu (împrumutat un an și jumătate la CS Univesitatea Alba Iulia), jucător căruia serviciul nu-i mai permitea să participe la programul de pregătire al ocupantei locului secund în Seria a IX-a.
Dohotariu poate acoperi două posturi, apărător lateral dreapta și în centrul defensivei, iar în cazul său este vorba despre o revenire în “roșu-albastru” după 6 luni.
După 3 ani petrecuți la Cugir (2018-2021), fotbalistul în vârstă de 22 de ani format la Farul Constanța a plecat în vară la CS Hunedoara, unde nu a apucat însă să joace sub comanda lui Florin Maxim întrucât s-a accidentat grav (ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng). După toate estimările acesta ar putea reveni pe gazon la finele lunii martie, în prezent aflându-se în perioada de recuperare.
„Credem că Dohotariu ne va ajuta în această primăvară dacă totul este în regulă din punct de vedere medical”, a spus Călin Mureșan, oficialul Metalurgistului Cugir.
Este a doua achiziție a iernii pentru metalurgisti, după uniristul Paul Haj. În același timp, Metalurgistul s-a despărțit de 3 jucători, tinerii Al. Popescu și Tănăsescu (reveniți la Sport Team București), respectiv Șt. Radu. Vineri, de la ora 12.00, la încheierea stagiului centralizat, Metalurgistul dispută un joc de verificare în deplasare cu divizionara secundă Poli Timișoara.
Sport
„Roș-albaștrii”, la o nouă victorie în meciurile de pregătire: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 3-1 (1-0)
Metalurgistul Cugir s-a impus cu 3-1 (1-0) în fața formației CS Universitatea Alba Iulia, vineri dimineață, într-o partidă de verificare disputată pe teren propriu. Meciul a reprezentat penultimul test al formației din Cugir înaintea debutului în noua ediție a Ligii 3.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Bogdan-Alin Minteuan, George Goronea și Dorian Todoran, Metalurgistul obținând astfel o victorie convingătoare în fața „studenților” albaiulieni.
Pentru Metalurgistul Cugir urmează ultimul amical al perioadei de pregătire, adversară fiind Jiul Petroșani. Formația din Cugir va debuta în noul sezon al Ligii 3 pe 29 august.
Sport
Roș-albaștrii”, învinși categoric sub Feleac, în amicalul de gală: „U” Cluj – Metalurgistul Cugir 7-1 (4-1)
Divizionara terță Metalurgistul Cugir a pierdut, marți, 11 august 2026, scor 1-7, testul amical de gală disputat în deplasare cu prim-divizionara „U” Cluj. Pentru formația din Cugir, partida cu „șepcile roșii” a reprezentat un test important înaintea startului oficial al sezonului.

Partida s-a disputat pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”, după ce Universitatea Cluj a rămas fără meci oficial în această perioadă, ca urmare a amânării întâlnirii cu CFR Cluj din etapa a patra a SuperLigii. Elevii lui Cristiano Bergodi au ales astfel Metalurgistul Cugir drept partener pentru un joc de verificare.
„U” Cluj a început în forță, iar Postolachi a reușit o „dublă” în primele opt minute, punctând în minutele 5 și 8. Metalurgistul Cugir a redus din diferență prin Cocan, însă formația gazdă a continuat să controleze partida.
Până la pauză, L. Pall a mai înscris de două ori, în minutele 23 și 27, astfel că „U” Cluj a intrat la cabine cu un avantaj de 4-1.
În repriza secundă, formația clujeană a mai punctat de trei ori. D. Crișan a înscris în minutul 54, Postolachi și-a completat hat-trick-ul în minutul 82, iar Gheorghiță a stabilit scorul final, 7-1, în minutul 88.
Pentru Metalurgistul Cugir, partida cu o formație din SuperLigă a constituit un test de gală și o oportunitate importantă de verificare înaintea debutului oficial.
Metalurgistul Cugir, următoarele amicale cu CSU Alba Iulia și Jiul Petroșani
„Roș-albaștrii” mai au programate două partide de verificare în perioada următoare. Metalurgistul Cugir va întâlni CSU Alba Iulia pe 14 august, iar ultima repetiție înaintea sezonului oficial este programată în 22 august, cu Jiul Petroșani.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
