Rămâi conectat

Administraţie

Aleşii Cugirului au aprobat trei proiecte, în valoare de peste 20 de milioane de lei, pentru participarea oraşului la Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a fost convocat vineri, 17 martie 2017, de îndată pentru analizarea şi soluţionarea unor probleme de maximă urgenţă pentru interesele locuitorilor oraşului.

Este vorba despre aprobarea participării oraşului Cugir la Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu trei proiecte, aprobare care trebuie transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Proiectele înscrise pe ordinea de zi a legislativului local se referă la: aprobarea participării oraşului Cugir la Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu proiectul „Dezvoltarea infrastructurii în localitatea Vinerea – Varianta ocolitoare” în UAT Cugir, jud. Alba; aprobarea participării oraşului Cugir la Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu proiectul „Reparaţie capitală grădiniţă şi creşă – Prichindel” în UAT Cugir, jud. Alba; aprobarea participării oraşului Cugir la Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu proiectul ”Construirea, modernizarea, reabilitarea şi extinderea sistemelor de iluminat public stradal în oraşul Cugir şi satele aparţi­nătoare” pentru anul 2017.
La primul punct de pe ordinea de zi, aleşii locali au considerat importantă propunerea administraţiei locale potrivit căreia implementarea proiectului îşi va dovedi maximum de eficienţă economică, turistică şi de securitate după realizarea nodului rutier la A1, în zona de legătură a drumului judeţean DJ 704 cu DN 7.  Menţionăm că investiţia „Centură ocolitoare a localităţii Vinerea” face parte din Strategia de Dezvoltare a oraşului Cugir 2015-2020 şi a fost cuprinsă în Planul de Mobilitate Urbană, întocmit în anul 2016. Valoarea investiţiei, conform Devizului General întocmit de SC Road Design SRL, este de 7.125.740 de lei.  În ceea ce priveşte cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi, prin intermediul acestui proiect, unitatea va respecta prevederile legale în vigoare referitoare la spaţiul aferent sălilor de grupă şi de odihnă, la terenurile destinate jocurilor şi activităţilor în aer liber, la mobilierul şi instalaţiile necesare asigurării condiţiilor de funcţionare, la condiţiile igienico-sanitare în conformitate cu normele stabilite de Ministerul Sănătăţii, precum şi la condiţiile de siguranţă care îi privesc pe copii. Valoarea investiţiei, conform Devizului General întocmit de SC Global Design SRL, este de 5.023.324,07 lei. Referitor la ultimul proiect, „Construirea, modernizarea, reabilitarea şi extinderea sistemelor de iluminat public stradal în oraşul Cugir şi satele aparţi­nătoare”, în UAT Cugir, valoarea investiţiei conform Devizului General întocmit de către SC Rheinbrucke SRL este de 9.431.157,33 lei. De menţionat că toate cele trei proiecte au fost aprobate de către aleşii locali.

Constantin Predescu




Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Administraţie

„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.

Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.

Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir