Actualitate
Adrian Teban: Primăria orașului Cugir este pregătită să facă față primului val de zăpadă
Ținând cont de avertizarea meteo emisă de INMH, primarul Adrian Teban le-a cerut serviciilor competente să fie gata să intervină în caz de nevoie pentru deszăpezirea drumurilor.
În acest sens, angajaţii serviciului Administrarea Domeniul Public şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţe au simulat vineri, ora 13.00, o intervenţie în caz de ninsori. Acest ultim test fără zăpadă, mai ales că ninsorile sunt aşteptate din oră în oră, s-a realizat în prezența edilului șef, Adrian Teban și au fost coordonate de administratorul public Călin Furdui. Au mai participat reprezentanții ADP Dăuceanu Cristel și Ștefan Lazoc, precum și inspectorul de protecție civilă, Mircea Zbutea.
Au fost pornite utilajele de deszăpezire pentru a verifica funcționalitatea acestora, generatoarele electrice și fasonatoarele mecanice necesare tăierii arborilor care s-ar putea prăbuși din cauza fenomenelor meteo, precum și alte scule din dotare. Totodată au fost puse la punct ultimele detalii cu privire la sistemul de intervenție, fiind organizate trei echipe care să asigure permanență pe toată perioada iernii. Acestea vor lucra după un orar bine stabilit, care să le permită să acționeze rapid la nevoie.
Primarul Cugirului, Adrian Teban, le-a atras atenția asupra zilei de duminică în care se vor desfășura alegerile parlamentare, cerându-le să fie pregătiți să elibereze de zăpadă sau gheață căile de acces spre secțiile de votare, acordând o atenție deosebită zonelor de munte. În ceea ce privește dotarea, au fost achiziționate 40 de tone de sare și 250 metri cubi de nisip.
“Deocamdată avem suficient material antiderapant, însă, în condițiile în care vom avea o iarnă grea, vom achiziționa cantitatea de care va fi nevoie” a precizat edilul cugirean.
În ceea ce privește utilajele, administrația locală dispune de un tractor cu dispozitiv de împrăștiere a materialului antiderapant, un buldoexcavator cu lamă pentru înlăturarea zăpezii, un autocamion dotat cu lamă și dispozitiv de împrăștiere și o mașină de intervenție rapidă în caz de accidente.
Actualitate
Toamna Cugireană – ediția a XXIV-a, pe 19 și 20 septembrie 2026. Ce reguli sunt propuse pentru desfășurarea festivalului
Festivalul „Toamna Cugireană – Zilele Oficiale ale UAT Cugir”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale orașului, va fi organizat, anul acesta, în perioada 19-20 septembrie 2026.

Consiliul Local Cugir urmează să aprobe în ședința ordinară de joi, 27 august 2026, o serie de măsuri privind organizarea și desfășurarea manifestării, de la accesul în zona festivalului și regimul comercianților până la taxele pentru activitățile comerciale și facilitățile destinate persoanelor cu dizabilități.
Potrivit proiectului supus aprobării, pe perioada festivalului va fi interzis accesul autovehiculelor în perimetrul în care se desfășoară evenimentele. Excepție vor face personalul implicat în organizare și comercianții autorizați să își desfășoare activitatea în zonă. Aceștia din urmă vor putea efectua aprovizionarea doar în afara orelor de program, în timp ce activitatea comercială va fi permisă exclusiv în intervalele stabilite pentru festival.
Nerespectarea acestor reguli ar urma să constituie contravenție și să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei pentru persoanele fizice și între 400 și 700 de lei pentru persoanele juridice, în măsura în care fapta nu întrunește condițiile unei infracțiuni.
O altă măsură propusă vizează interzicerea accesului cu animale de companie în perimetrul festivalului. Și în acest caz, proiectul prevede amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei pentru persoanele fizice și între 400 și 700 de lei pentru persoanele juridice.
Organizatorii au prevăzut și măsuri pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități. În perimetrul evenimentului urmează să fie amenajate locuri speciale de acces și parcare, utilizarea acestora urmând să se facă sub îndrumarea Poliției Locale, în scopul asigurării unui acces cât mai facil la manifestările festivalului.
Constatarea și sancționarea eventualelor contravenții se va face potrivit procedurilor prevăzute în Regulamentul de ordine publică și gospodărire al orașului Cugir, aprobat prin HCL nr. 36/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Taxe pentru comercianții din zona festivalului
Proiectul de hotărâre stabilește și nivelul taxelor pentru comercianții avizați de serviciul Administrarea Domeniului Public, care vor putea desfășura activități comerciale în zona festivalului.
Astfel, comercianții din sectorul de alimentație publică ar urma să achite o taxă de 20 de lei/mp/zi, în timp ce pentru comercianții din sectorul nealimentar este propusă o taxă de 10 lei/mp/zi.
Măsurile sunt fundamentate, potrivit referatului de aprobare, pe legislația privind managementul instituțiilor publice de cultură, finanțele publice locale, Codul fiscal, precum și pe reglementările referitoare la circulația pe drumurile publice și activitatea așezămintelor culturale.
Un eveniment considerat simbolic pentru Cugir
Documentul amintește că „Toamna Cugireană” este inclusă în Calendarul evenimentelor culturale pentru anul 2026 și reprezintă o manifestare cu tradiție, considerată unul dintre cele mai importante și reprezentative evenimente culturale ale orașului.
Organizarea festivalului este pusă în legătură și cu obiectivele Strategiei de Dezvoltare a Orașului Cugir, care urmărește, între altele, dezvoltarea relațiilor culturale și promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.
În proiect este prevăzută, de asemenea, aprobarea unei comisii de organizare a festivalului, însă componența acesteia urmează să fie stabilită în cadrul documentului supus deliberării Consiliului Local.
Prin noile reguli propuse, administrația locală urmărește să stabilească un cadru clar pentru desfășurarea evenimentului, cu accent pe siguranța participanților, organizarea activităților comerciale și accesul controlat în zona festivalului.
Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Cugir, reținut după ce și-ar fi agresat partenera
Un tânăr de 20 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru violență în familie.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în data de 21 august 2026, în timp ce tânărul se afla la domiciliul unei cunoștințe, în Cugir, împreună cu partenera sa, în vârstă de 18 ani.
Pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul ar fi agresat-o fizic pe aceasta.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent pentru victimă. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.
În noaptea de 21 spre 22 august, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia