Rămâi conectat

Politică

Adrian Teban: „Nu sunt interesat să candidez la alegerile europarlamentare de anul viitor”

Cugir INFO

Publicat

în

Adrian Teban, edilul orașului Cugir, membru PNL, a declarat astăzi la Unirea FM că nu dorește să candideze la europarlamentarele de anul viitor, dar își dorește ca cei care ne reprezintă la nivel european să fie conștienți de importanța unei asemenea poziții.

De multe ori, România a trimis oameni slab pregătiți, care nu au fost capabili să se integreze în spațiul european și să aducă o contribuție la Europa de mâine, a declarat edilul din Cugir.

Adrian Teban: ”Nu mi-am propus să candidez. Vedeți că în PNL este o largă dezbatere, vizavi de europarlamentare. Mi-ar plăcea ca cei care reprezintă Partidul Național Liberal la europarlamentare să fie conștienți de job-ul pe care îl vor avea acolo, pentru că de multe ori România a trimis acolo oameni foarte slab pregătiți, care nu au fost capabili să se integreze în spațiul european și să își aducă o contribuție la ceea ce înseamnă Europa de mâine. Noi, vom ava anul viitor președinția Uniunii Europene și mă îngrozesc când mă gândesc cât de slab pregătiți suntem pentru acest lucru. Pentru că am participat la diverse acțiuni în sensul ăsta, pentru că noi suntem tentați să cădem într-un festivism gol de conținut. De la noi se așteaptă eficiență, se așteaptă lucruri pragmatice, care să aducă o contribuție la ceea ce înseamnă Europa de mâine.”




Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.

TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare

TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.

În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.

Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.

Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.

Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir