Politică
Primul pas spre o Românie normală – Adrian Teban va fi co-preşedintele al PNL Alba, alături de Mircea Hava
Copreşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a confirmat în week-end că renunţă la PNL Alba, iar dacă nu va fi ales co-preşedinte al partidului la nivel central, va fi oricum prim-vicepreşedinte.
Cel mai probabil, în funcţie îi va succeda interimar primarul actual al Cugirului, Adrian Teban (42 de ani) care va conduce organizaţia până în anul 2017, când vor fi organizate alegeri interne. În iunie 2012, Adrian Teban a fost reales, pentru a treia oară, în funcţia de primar al oraşului Cugir. Teban este membru al Partidului Naţional Liberal din anul 2004, an în care a fost votat pentru primul mandat de primar în fruntea administraţiei cugirene. A fost reconfirmat în funcţia de preşedinte a PNL Cugir, pentru al doilea mandat, în 22 martie 2013, cu un scor zdrobitor în faţa contracandidaţilor săi, liberali mai vechi din Cugir. Adrian Teban este preşedintele Ligii Aleşilor Locali Liberali şi a obţinut premii la nivel naţional şi internaţional pentru modul în care a condus administraţia locală.
Atât la începutul celui de-al treilea mandat de primar cât şi la debutul celui de-al doilea mandat în fruntea liberalilor din Cugir, Teban a reiterat obiectivele sale: să pună în practică toate angajamentele electorale pe care partidul şi le-a asumat în campanie, respectiv cele trei mari proiecte cu care s-a prezentat în faţa oamenilor: crearea unui parc industrial, modernizarea spitalului şi dezvoltarea infrastructurii locale. La jumătatea celui de-al treilea mandat, fiecare dintre aceste obiective este realizat în proporţie de 80%.
Prin plasarea lui Adrian Teban drept co-preşedinte al PNL Alba alături de primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, liberalii aleg drumul faptelor, nu cel al vorbelor. Dacă Mircea Hava a confirmat că ştie şi administraţie şi politică, Adrian Teban face acum un pas înainte, intră într-o “ligă superioară” a politicii. Să fie într-un ceas bun!
Se pare că, unul dintre cei care şi-a dorit funcţia de co-preşedinte al PNL Alba, a fost Florin Roman, autointitulat „Omul Marilor Proiecte” (eşuate – n. red.), individul care le-a rânjit albaiulienilor în primăvara acestui an de pe marile panouri publicitare prin care îşi asuma proiectele… altora. România normală, a lucrului bine făcut, pe care a susţinut-o şi el în campania preşedintelui ales Klaus Iohannis, începe să se contureze. Poreclit de actuali colegi de partid „Omul Marilor Gogoşi” pentru modul în care într-o campanie agresivă, fără succes la adresa lui Mircea Hava şi Ion Dumitrel, campanie în care le-a căpuşat acestora ideile, Florin Roman a devenit mieluşel odată cu anunţarea fuziuni PDL – PNL. Speranţa lui era să prindă fotoliul de co-preşedinte al PNL Alba, dar, se pare că vechii liberali, colegii săi, au avut o altă opţiune. Nu-i nimic, poate că Florin Roman mai are o şansă, se poate consola cu o eventuală nouă mutare la Bucureşti, ca să-şi reconfirme celălalt supranume „Omul Marilor Indemnizaţii” încasate de la stat.
Un personaj cu un comportament grobian, care promovează trivialităţile în spaţiul public, care şi-a jignit şi ameninţat adversarii politici, oamenii de cultură, oameni din presă şi pe oricine altcineva care şi-a permis să gândească altfel decât el nu are nimic de-a face cu valorile liberale şi cu o Românie normală.
Politică
Antreprenoriatul feminin, între claritate interioară și comunitate – eveniment susținut de Organizația Femeilor Social Democrate Cugir
Organizația Femeilor Social Democrate Cugir (Președinte Ancuța Mizgai) a organizat joi, 26 februarie 2026, evenimentul „Antreprenoriat Feminin – Mindfulness. Creativitate. Idei de Business”, o întâlnire dedicată femeilor interesate de dezvoltare personală și inițiativă antreprenorială, desfășurată la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir.

Manifestarea a reunit peste nouazeci de femei din comunitate într-un cadru deschis, în care dialogul, reflecția și susținerea reciprocă au fost elementele centrale.
Participantele au explorat teme legate de claritate, reconectare și echilibru interior, subliniindu-se ideea că antreprenoriatul sănătos începe din interior și se construiește în relație cu ceilalți.
Invitata specială, Nicoleta Pfeffer-Barbela, formator certificat în mindfulness, a punctat importanța stării de bine și a prezenței conștiente în procesul de luare a deciziilor și în creația antreprenorială, aducând o perspectivă aplicată și profund umană asupra dezvoltării profesionale.
Președintele Organizației Femeilor Social Democrate Cugir, Ancuța Mizgai, a subliniat rolul esențial al comunităților de femei în susținerea inițiativelor sănătoase și durabile:
„Această întâlnire a fost despre femei și despre puterea de a fi împreună. Credem că dezvoltarea antreprenorială autentică se sprijină pe claritate, echilibru și susținere reciprocă. Comunitățile de femei pot deveni spații reale de creștere și transformare. Organizația Femeilor Social Democrate Cugir își exprimă recunoștința față de invitata evenimentului pentru contribuția adusă și față de toate femeile care au ales să participe, prin deschiderea și implicarea lor activă. Evenimentul marchează un pas important în consolidarea unei comunități locale de susținere, dedicată femeilor, dialogului autentic și dezvoltării armonioase, personale și profesionale”, a subliniat președinta OFSD Cugir.
Constantin PREDESCU
Politică
Declarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025
Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, primarul Cugirului, Adrian Teban a adresat mulțumiri candidatului coaliției la funcția de președinte al României, în opinia sa, Antonescu rămânând un campion al bunului simț și al onoarei în politică.

Domnia sa i-a felicitat de asemenea, pe George Simion și Nicușor Dan și a adresat multumiri cugirenilor care au participat la vot.
Rezultatele din Cugir au fost astfel:
1. George Simion: 3.549 (38,61%)
2. Crin Antonescu: 2.132 (23,19%)
3. Nicușor Dan: 1.559 (16,96%)
4. Victor Ponta: 1.469 (15,98%)
5. Elena Lasconi: 256 (2,78%)
„Românii au ales schimbarea, iar acest lucru trebuie să se întâmple! Rămân un susținător al valorilor europene și al candidatului care le promovează deschis și public. În perioada următoare, voi urmări cu atenție evoluțiile celor care au câștigat această cursă. Mă voi dedica în totalitate activităților administrative din orașul Cugir și voi urmări obiectiv dacă această schimbare va aduce un trai mai bun pentru români până în 2030, asa cum s-au angajat cei votati de romani. Sunt convins că democrațiile autentice nu pot funcționa fără partide politice. Este essential”, a consemnat edilul Cugirului.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro