Rămâi conectat

Actualitate

Adolescent sancționat de jandarmi după ce a deranjat desfășurarea orelor de curs, la un liceu din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

jandarmUn adolescent din Cugir a fost sancţionat contravențional de jandarmi pentru că a deranjat cursurile unui colegiu din localitate. Acesta este elev al unei alte unităţi şcolare şi este cunoscut că are un comportament violent.

 Potrivit Jandarmeriei Alba, “personalul administrativ al unui colegiu din oraşul Cugir a solicitat luni, 25 ianuarie, la ora  10.50, intervenţia jandarmilor deoarece un tânăr intrase în incintă şi deranja orele de curs.

Aflat în apropierea unităţii de învăţământ, un echipaj de jandarmerie a intervenit în foarte scurt timp şi a depistat un adolescent în vârstă de 16 ani care, se pare, intrase în incintă prin escaladarea gardului împrejmuitor. Acesta şi-a explicat gestul prin faptul că i-a fost dor de o prietenă şi nu vrut să aştepte încheierea orelor de curs pentru a o vedea.

Din verificările efectuate a reieşit însă că băiatul nu este la prima abatere de acest fel, în ultima perioadă acesta făcându-şi, se pare, un obicei din a pătrunde fără drept în instituţia de învăţământ şi a solicita cadrelor didactice să permită unor eleve să părăsească ora de curs şi să iasă pe hol, la discuţii. Mai mult, a rezultat că, de multe ori, ridică suspiciunea unui consum de alcool şi, în aceste condiţii, dacă i se solicită să părăsească incinta, are un comportament violent, se adresează vulgar şi ameninţă cu represalii.

Jandarmii i-au expus tânărului prevederea legală potrivit căreia constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei fapta de pătrundere, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora. Totodată, i-au pus în vedere că, deşi este în vârstă de doar 16 ani, poate fi sancţionat contravenţional, cu menţiunea că în cazul său minimul şi maximul  amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Fiind la prima abatere constatată direct, de data aceasta a fost sancţionat doar cu avertisment scris şi i s-a recomandat să evite să mai săvârşească astfel de fapte.”




Actualitate

„Rugby – Oțel și Aur”, o carte de succes aparținând fostului jucător și antrenor Ionel Sahlean

Cugir INFO

Publicat

în

Volumul semnat de fostul jucător și antrenor Ionel Sahlean-Homeniuc readuce în atenție povestea rugbyului din Cugir și contribuția oamenilor care au format generații de sportivi în județul Alba.

În curând, iubitorii rugbyului vor avea ocazia să descopere volumul „Rugby – Oțel și Aur”, semnat de Ionel Sahlean-Homeniuc, fost jucător și antrenor, o personalitate care și-a dedicat o mare parte din activitate promovării și dezvoltării rugbyului juvenil și de performanță.

Cartea reprezintă o incursiune în evoluția acestui sport, cu accent pe activitatea desfășurată în Cugir și în alte localități din județul Alba, dar și pe experiența acumulată de autor în cadrul unor proiecte sportive din diferite regiuni ale țării.

De-a lungul anilor, orașul Cugir a devenit unul dintre centrele importante ale rugbyului juvenil din Transilvania, datorită implicării unor tehnicieni dedicați, printre care și Ionel Sahlean-Homeniuc, activ la Rugby Club „Metalurgistul” Cugir. Munca acestora a contribuit la formarea unor generații de tineri sportivi și la consolidarea tradiției rugbyului în zonă.

Activitatea antrenorului nu s-a limitat la performanțele obținute în competițiile de club. Un obiectiv important a fost atragerea copiilor și tinerilor către sport și construirea unei baze solide de selecție și pregătire a viitorilor jucători. În acest demers s-au remarcat și proiectele desfășurate la Roșia Montană, precum și activitatea Centrului de Excelență din Abrud.

Un capitol important al experienței sale profesionale îl reprezintă activitatea de antrenor la CS Gold Roșia Montană, precum și implicarea în dezvoltarea rugbyului feminin în formatul rugby în 7. Sub îndrumarea sa, junioarele din Roșia Montană au obținut rezultate remarcabile la nivel național, iar unele sportive au ajuns să fie selecționate în structuri reprezentative și în echipe continentale.

O altă componentă a activității sale a fost promovarea rugbyului în mediul școlar, prin programe precum Rugby Tag, desfășurate în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS). Astfel de inițiative au contribuit la familiarizarea copiilor cu valorile acestui sport și la identificarea unor noi talente.

Rugby Club „Metalurgistul” Cugir s-a remarcat, de-a lungul timpului, și în competițiile de rugby în 7, o disciplină dinamică, devenită sport olimpic, care pune accent pe viteză, agilitate, rezistență și pregătire fizică riguroasă. Acest format a oferit cluburilor cu resurse materiale mai reduse oportunitatea de a concura la nivel înalt și de a obține rezultate importante.

Prin volumul „Rugby – Oțel și Aur”, Ionel Sahlean-Homeniuc aduce în atenția publicului experiența unei activități sportive construite prin muncă, perseverență și pasiune. Povestea sa evidențiază rolul antrenorilor care au făcut legătura între comunitățile locale și marile competiții, oferind copiilor și tinerilor din orașele de provincie șansa de a evolua și de a ajunge la nivelul performanței naționale și internaționale.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin

Cugir INFO

Publicat

în

Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.

Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.

Cum se desfășoară testarea?

Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.

Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.

Informații și înscrieri

Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.

Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir