Învăţământ - Cultură
Activități didactice derulate în comun de Școlile Gimnaziale „Singidava” și „Iosif Pervain” din Cugir cu ocazia Zilei Mondiale a Francofoniei
Ca în fiecare an, odată cu marcarea echinocţiului de primăvară (20 martie), în lumea întreagă se sărbătoreşte limba franceză, se aduce un omagiu acestei frumoase şi expresive limbi, alături de limba engleză fiind limba oficială a Uniunii Europene.
Dacă în acest an copiii de la Scoala Gimazială Singidava Cugir nu au avut parte, de o primăvară în adevăratul înţeles al cuvântului, au avut, în schimb, parte de o sărbătoare frumoasă şi deosebită a francofoniei.
Frumoasă, pentru că este de multă vreme o tradiţie pentru ei, deosebită, pentru că, în anul acesta au avut bucuria să-i aibă ca parteneri pe copiii de la Scoala Gimnazială ,,Iosif Pervain” din Cugir, alături de care au sărbătorit cu şi mai mult entuziasm limba franceză.
Exact acest scop l-a avut parteneriatul dintre cele două şcoli, el a fost atins iar copiii au avut de învăţat multe lucruri prin schimbul de experienţă, de opinii, de cunoştinţe. Activitatea desfăşurată în comun a avut ca program o prezentare PPT, întocmită de profesor documentarist de la Scoala Gimnazială ,,Singidava”, Florica Adam, un concurs pe teme de cultură şi civilizaţie franceză, de francofonie, urmat de prezentarea unor planşe realizate de elevii fiecărei şcoli şi de un mic concurs de poezii şi cântece în limba franceză.
În prezentarea făcută la începutul activităţii li s-au lămurit copiilor accepţiunile noţiunii de “francofonie”, li s-au făcut cunoscute instituţiile internaţionale ale francofoniei, au primit informaţii despre primirea României în cadrul ţărilor francofone, despre conferinţele la nivel înalt care au loc anual în lume şi unde se stabilesc relaţiile de colaborare între state. De asemenea, copiii au putut vedea câteva imagini cu simboluri ale Franţei şi ale francofoniei. Mai ales copiii de la Scoala Gimnazială ,,Iosif Pervain” au fost încântaţi, pentru ei aceasta fiind prima participare la o activitate dedicată acestei zile speciale ( copii din clasa a V-a, care studiază limba franceză doar de un semestru).
Concursul pe teme de civilizaţie francofonă a avut un real succes, fiecare echipă completându-şi cunoştinţele cu răspunsurile celeilalte. Desigur, nu punctajul obţinut a avut importanţă, ci munca de cercetare efectuată de copii în cadrul CDI, sub îndrumarea profesorilor lor, Ioana Todea de la Școala Gimnazială ,,Iosif Pervain” şi Eugenia Bălteanu de la Scoala Gimnazială ,,Singidava”. Din punctual de vedere al tuturor celor implicaţi, câştigători au fost toţi copiii.
Foarte interesante au fost şi prezentările planşelor realizate de elevi, despre două dintre ţările francofone mai puţin cunoscute, exotice pentru europeni – Senegal (Scoala Singidava) şi Vietnam (Scoala Iosif Pervain). Cu multe zile înainte, copiii şi-au căutat materiale, informaţii, imagini, curiozităţi, despre cele două ţări, şi au fost mândri să prezinte rezultatul muncii lor de mici cercetători.
Spre bucuria şi plăcerea tuturor, în finalul activităţii, s-au recitat poezii şi s-a ascultat un cântec îndrăgit, cunoscut de toţi. Micii artişti au fost aplaudaţi şi lăudaţi pentru buna lor pronunţie.
Au primit drept recompensă diplome de participare şi diplome speciale pentru exprimarea în limba franceză. Feed-back-ul primit a fost unul pozitiv, elevii exprimându-şi dorinţa de a participa şi anul viitor la o astfel de activitate.
Exprimăm felicitările meritate, atât copiilor, cât şi profesorilor lor, care se străduiesc să le deschidă gustul pentru învăţarea limbii franceze, generaţiei acesteia şi generaţiilor viitoare. Gândul cu care s-au despărţit copiii a fost, se poate spune, acesta : j’aime le francais, j’aimerai toujours le francais!
Prof. Eugenia Bălteanu – Școala Gimnazială „Singidava” CUGIR
Învăţământ - Cultură
„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.
Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.
Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.
Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.
Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.
Învăţământ - Cultură
Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației
Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.
„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”, a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia