Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Activități ale Centrului Social Multifuncțional Vinerea, în parteneriat cu școlile din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul Social Multifuncțional Vinerea – Cugir a fost în această săptămână gazdă a mai multor activități, organizate în baza acordurilor de parteneriat încheiate cu Școala Gimnazială Nr. 3, Școala Gimnazială „Singidava” și Centrul Cultural Cugir. 

În cadrul săptămânii „Școala altfel” li s-au prezentat elevilor profesiile din cadrul sferei serviciilor sociale, încercând să se răspundă întrebărilor și dorinței lor de cunoaștere. Moderatorul întâlnirilor, psihologul Corina Olteanu a dorit să sensobilizeze tinerii prezenți cu privire la interacționarea socio – umană cu persoanele aflate în nevoi speciale.

Beneficiarii centrului au fost sarbatoriți printr-un spectacol pus în scenă de membrii Cercului de teatru al Centrului Cultural Cugir condus de artista Maria Dodoc, iar elevi ai claselor primare din Vinerea si Cugir împreună cu psihopedagogul Dana Lespezianu au participat la activități de ludoterapie, după care, grupul coordonat de prof. Ioan Buda si prof Anca Herlea a susținut un mini – recital de colinde tradiționale.

În cadrul întalnirilor specialiștii centrului au evidențiat  împreună cu cadrele didactice, importanța acestor întâlniri și totodată, oportunitatea participării  elevilor la unele activități compatibile programei școlare, alături de copiii beneficiari ai centrului.

„Se poate remarca faptul că, aceste acțiuni nu s-ar fi putut desfășura fără susținerea conducerii SPAS, Primariei Cugir și implicit a Consiliului Local Cugir, instituții care se dedică permanent misiunii de susținere a persoanelor vulnerabile social, față de care întreaga societate trebuie sa fie responsabilă”, ne-a declarant șeful centrului, ec. Silviu Samoilescu.

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir