Actualitate
Academicianul Gyenge Csaba a primit ”Medalia de Onoare a Orașului Cugir”
Consiliul Local al orașului Cugir s-a întrunit ieri, într-o ședință solemnă consacrată înmânării distincției „Medalia de Onoare a Orașului Cugir”, acad. pof. univ. dr. ing. Gyenge Csaba de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca.
Reuniunea a avut loc la aproape două luni, de la adoptarea în Consiliul local Cugir a unui proiect de hotărâre inițiat de grupul de consilieri ai P.S.D, Mircea Trifan, Horia Rotche, Mircea Simu, Aurel Păștină și Bogdan Dumitru, care a propus acordarea acestei valoroase recunoașteri profesotului clujean. Un semn de apreciere din partea cominității locale decernat distinsului profesor pentru activitatea tehnico științifică desfășurată în colaborare cu specialiștii de la Uzina Mecanică Cugir, în sprijinul promovării prestigiului orașului atât în țară, cât și în străinătate.
Selectând din biografia renumitului professor, rezultă că, în cei 9 ani cât a lucrat la Uzina Mecanică Cugir (1961- 1970), Gyenge Csaba a ocupat funcții de inginer tehnolog, șef birou scule, adjunct Serviciu Cercetare, remarcându-se prin pasiunea deosebită față de tehnică și activitatea de promovare a tehnologiilor moderne. În perioada cât a locuit la Cugir a fost și profesor cumulard la școala profesională și liceul seral, predând cursuri de Tehnologia meseriei, Matematică și Fizică, iar după înființarea secției de subingineri la Cugir, a predat timp de 10 ani (1979 – 1989), Tehnologia Fabricării Mașinilor. Și înainte, dar și după 1989 a militat continuu pentru recunoașterea națională și internațională a industriei, culturii și a cetățenilor din Cugir și a luat parte la diferite activități științifice organizate la nivelul orașului Cugir”. Din anul 2013 este membru al Academiei Maghiare de Științe, iar în anul 2015, Consiliul Județean Cluj i-a conferit titlul de ,,Senior al Cetății”.
Despre personalitatea academicianului Gyenge Csaba au vorbit: primarul Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, consilierii locali, Emil Muntean și Mircea Simu, Alexandru Micaciu – directorul Colegiului Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu”, prof. univ. dr. ing. Petru Berce – Universitatea Tehnică Cluj – Napoca, președintele Asociației Pro Cugir, Aurel Voicu, Rodica Florea – director, Casa de Cultură Cugir.
Vădit emoționat, profesorul a mulțumit aleșilor Cugirului pentru onoarea care i s-a făcut acordându-i-se această distincție, mărturisind că perioada cât a lucrat și a trăit în Cugir a însemnat un moment important din viața sa, care i-a marcat în mod special cariera profesională.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK
Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.
Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.
Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.
Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.
Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.
Actualitate
Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru
Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.
A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri
Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.
Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.
În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.
Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Instanța a considerat că a existat „conducere”
În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.
Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.
Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.
Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare
Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.
Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia