Rămâi conectat

Actualitate

A început perioada de instruire a personalului medical pentru utilizarea noul aparat RMN, de la Spitalului Orășenesc Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Achiziționat de Primăria Orașului Cugir printr-un proiect european, RMN-ul a intrat în posesia unității medicale în urmă cu aproximativ două luni, perioadă în care a fost montat și s-au făcut toate probele necesare funcționării sale la parametrii de siguranță și performanță declarați de producător. În această perioadă la nivelul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală se desfășoară training-ul medicilor și asistenților sub îndrumarea producătorului SC SIEMENS HEALTHCARE SRL.

Despre primele impresii și modul în care decurg pregătirile personalului au discutat Primarul Adrian Teban împreună cu managerul spitalului, Florin Arion și echipa medicală condusă de medicii radiologi, Mohora Paula și Văduva Dan Valentin. Cei doi specialiști apreciază că perioada de instruire a asistenților medicali va continua inclusiv după plecarea firmei producătoare, pentru că interesul este acela de a utiliza cu precizie noua aparatură, RMN-ul fiind o investigație de finețe care aduce un plus decisiv pentru clarificarea unor diagnostice. Între timp, pacienții din Cugir și zonele limitrofe se pot înscrie pe liste de așteptare, în baza trimiterilor de la medicii specialiști.

RMN-ul spitalului din Cugir este un aparat Siemens, Magnetom Altea 1,5 T, în valoare de aproape 4.363.000 lei care îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate în domeniul imagisticii, beneficiind de cele mai noi softuri din domeniul medical. Este noul sistem de tunel deschis care oferă siguranță deplină în a asigura productivitatea, reproductibilitatea și satisfacția pacientului necesară pentru RMN. Fiind unul din modele noi, este prevăzut cu modalităţi de reducere a anxietăţii, un aspect important în cazul multor pacienți. Acest echipament este dotat cu un număr mare de aplicații clinice, permițând examinări pentru toate domeniile imagisticii prin rezonanță magnetică.

Trebuie spus că pentru dotarea spitalului cu RMN s-a impus crearea unui spațiu special, care să respecte condițiile de compabilitate electromagnetică impuse de manualul de preinstalare RMN. Este vorba despre un container modular realizat din panouri termo-izolante, cu o structură de rezistență din profile metalice, izolată fonic cu vată minerală în zona RMN și panouri de lemn în zona cuștii Faraday și a camerei tehnice. Costurile pentru achiziționarea și montarea containerului s-au ridicat la peste 446.000 lei.

Întreaga investiție a fost realizată prin proiectul european derulat de Primăria Cugir privind “Modernizare Ambulatoriu prin achiziție de dotări”, în baza căruia au mai fost achiziționate alte 59 de echipamente medicale, în valoare totală de 9.000.000 lei.

  Constantin PREDESCU




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„Rugby – Oțel și Aur”, o carte de succes aparținând fostului jucător și antrenor Ionel Sahlean

Cugir INFO

Publicat

în

Volumul semnat de fostul jucător și antrenor Ionel Sahlean-Homeniuc readuce în atenție povestea rugbyului din Cugir și contribuția oamenilor care au format generații de sportivi în județul Alba.

În curând, iubitorii rugbyului vor avea ocazia să descopere volumul „Rugby – Oțel și Aur”, semnat de Ionel Sahlean-Homeniuc, fost jucător și antrenor, o personalitate care și-a dedicat o mare parte din activitate promovării și dezvoltării rugbyului juvenil și de performanță.

Cartea reprezintă o incursiune în evoluția acestui sport, cu accent pe activitatea desfășurată în Cugir și în alte localități din județul Alba, dar și pe experiența acumulată de autor în cadrul unor proiecte sportive din diferite regiuni ale țării.

De-a lungul anilor, orașul Cugir a devenit unul dintre centrele importante ale rugbyului juvenil din Transilvania, datorită implicării unor tehnicieni dedicați, printre care și Ionel Sahlean-Homeniuc, activ la Rugby Club „Metalurgistul” Cugir. Munca acestora a contribuit la formarea unor generații de tineri sportivi și la consolidarea tradiției rugbyului în zonă.

Activitatea antrenorului nu s-a limitat la performanțele obținute în competițiile de club. Un obiectiv important a fost atragerea copiilor și tinerilor către sport și construirea unei baze solide de selecție și pregătire a viitorilor jucători. În acest demers s-au remarcat și proiectele desfășurate la Roșia Montană, precum și activitatea Centrului de Excelență din Abrud.

Un capitol important al experienței sale profesionale îl reprezintă activitatea de antrenor la CS Gold Roșia Montană, precum și implicarea în dezvoltarea rugbyului feminin în formatul rugby în 7. Sub îndrumarea sa, junioarele din Roșia Montană au obținut rezultate remarcabile la nivel național, iar unele sportive au ajuns să fie selecționate în structuri reprezentative și în echipe continentale.

O altă componentă a activității sale a fost promovarea rugbyului în mediul școlar, prin programe precum Rugby Tag, desfășurate în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS). Astfel de inițiative au contribuit la familiarizarea copiilor cu valorile acestui sport și la identificarea unor noi talente.

Rugby Club „Metalurgistul” Cugir s-a remarcat, de-a lungul timpului, și în competițiile de rugby în 7, o disciplină dinamică, devenită sport olimpic, care pune accent pe viteză, agilitate, rezistență și pregătire fizică riguroasă. Acest format a oferit cluburilor cu resurse materiale mai reduse oportunitatea de a concura la nivel înalt și de a obține rezultate importante.

Prin volumul „Rugby – Oțel și Aur”, Ionel Sahlean-Homeniuc aduce în atenția publicului experiența unei activități sportive construite prin muncă, perseverență și pasiune. Povestea sa evidențiază rolul antrenorilor care au făcut legătura între comunitățile locale și marile competiții, oferind copiilor și tinerilor din orașele de provincie șansa de a evolua și de a ajunge la nivelul performanței naționale și internaționale.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin

Cugir INFO

Publicat

în

Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.

Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.

Cum se desfășoară testarea?

Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.

Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.

Informații și înscrieri

Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.

Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir