Actualitate
A debutat cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Dansuri și Tradiții Populare din Cugir
Ieri seară au început manifestările din cadrul celei de-a V-a ediție a Festivalului Național de Dansuri si Tradiții Populare, eveniment la care au luat parte peste 200 de localnici din orașul de la poalele Drăganei.
Conform programului stabilit de organizatori: Consiliul Local, Primăria și Casa de Cultură Cugir, prima zi a fost dedicată, ca în fiecare an, ,,Paradei portului popular” (ediția pentru Cugir), acțiune desfășurată pe traseul Casa de Cultură – parcarea ,,Complex”, – Strada Alexandru Sahia. Pe acest itinerar s-au desfășurat ,,Atelierele de dansuri” la care și-au dat concursul o parte dintre formațiile invitate la festival: Grupul Cavo -Greco – Agia Napa, Cipru, Ansamblul ,,Buzavirag” – Brașov, Zeiden Tanzgruppe – Codlea, Ansamblul ,,Câmpul Pâinii” – Vinerea.
Îmbrăcați în costume populare de o mare frumusețe, reprezentanții formațiilor enumerate au făcut (în aplauzele celor prezenți), veritabile demonstrații de dans, fapt ce i-a determinat, în special pe micii spectatori să li se alăture și să danseze împreună cu ei. Cea de-a doua zi a evenimentului se desfășoară la Vinerea în locul ,,Poiana cu goruni”, unde începând cu ora 10:00, timp de 12 ore vor avea loc: Jocuri sportive tradiționale, Ateliere de dansuri, Spectacol folcloric, unde își vor da concursul: Ansamblul ,,Augustin Bena”, Grupul Cavo Greco –Agia Napa, Cipru, Michael Cetean, Flavius Cristea, iar la final vor concerta trupele Amurg, StarDust și Serenity. Începând ora 22:00, cei prezenți vor asista la un Foc de tabără.
Constantin Predescu
Actualitate
Un bărbat de 75 de ani din Cugir a decedat, în timp ce se afla în zona Parcului Industrial
Duminică, 7 iunie 2026, în jurul orei 13.20, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 72 de ani, din oraș, cu privire la faptul că soțul său ar fi decedat în timp ce se afla în zona Parcului Industrial Cugir.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din orașul Cugir.
Echipajele medicale deplasate la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul nu a răspuns, fiind declarat decesul acestuia.
La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.
Actualitate
Un minor de 6 ani din Cugir a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada Alexandu Sahia pe bicicletă și prin loc nepermis
Joi, 4 iunie 2026, în jurul orei 19.26, polițiștii din orașul Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Sahia, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, l-ar fi surprins și accidentat pe un minor de 6 ani, din orașul Cugir, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, cu bicicleta.
În urma evenimentului rutier, minorul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 8 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro