Învăţământ - Cultură
65 de elevi au participat la cea de-a VIII-a ediție a concursului de matematică organizat la Cugir în memoria profesorului Ioan Mariș
Sub genericul „M=T+E+E+E+…”, Colegiul Național „David Prodan”, în pateneriat cu Asociația pentru Știință și Progres „Pitagora’’ a organizat, astăzi, 20 mai 2017, cea de-a VIII–a editie a Concursului Interjudețean de Matematică „Profesorul Ioan Mariș”.
La concurs s-au prezentat un număr de 65 de elevi din clasele IX – XII(cea mai mare participare de până în prezent) reprezentând 7 instituții de învățământ: Colegiul Național „David Prodan” Cugir (reprezentat de director prof. Ionela Cozmescu), Colegiul Tehnic „I.D.Lăzărescu” Cugir,(director prof. Ionuț Iancu), Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia, Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud(prof. Iulian Vântu), Colegiul Național ,,Coriolan Brediceanu ” Lugoj(prof. Adriana și Florin Mariș, Ionuț Mioc), Colegiul Național Militar ,,Mihai Vitezul” Alba Iulia(prof. Maria Hodor), Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș -( soții Melitta și Gheorghe Nicoară).
Concursul a fost organizat în memoria reputatului profesor de matematică, de foştii elevi din promoţia 1985, care s-au gândit ca în fiecare an să-și omagieze profesorul și totodată dirigintele clasei. Inițiatorii concursului au înmânat participanților spre rezolvare, un număr de 10 subiecte, întocmite conform programei școlare a câte 10 puncte (un punct din oficiu), subiecte specifice fiecărui an de studiu (clasele IX, X, XI, XII), pe durata a trei ore.
Pentru fiecare câştigător, aparţinând fiecărui an de studiu (IX – XII), vor fi acordate premii în bani cu valori între 100-300 lei, în funcţie de locul ocupat pe podium. Acestea vor fi înmânate concurenților, într-un cadru festiv, în cursul săptămânii viitoare, dată la care va avea loc și careul destinat elevilor absolvenți de clasa a XII-a. Pe lângă organizatori, la eveniment a luat parte Monalisa Borza, inspector general adjunct la ISJ Alba.
Organizatorii dores să aducă mulțumiri firmelor care s-au implicat în susținerea acestei competiții: PROCAR Engineering – Alba Iulia, NOVA MODUL Cugir și ACITECH Cugir. Toți elevii participanți au fost recompensați la iesirea de la concurs cu pizza și răcoritoare oferite de organizatori.
Constantin Predescu

Învăţământ - Cultură
Eveniment aniversar organizat la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, cu ocazia celebrării a 250 de ani de învățământ la Cugir (1775–2025)
Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, în orașul Cugir a fost organizat un eveniment aniversar deosebit, prin care s-au celebrat 250 de ani de învățământ în comunitatea noastră.
Anul 2025 marchează un moment istoric – împlinirea a 250 de ani de la înființarea primei școli în Cugir, avându-l ca învățător pe Ilie (Elias) Muntean, așa cum este consemnat în raportul generalului Chr. Roll din 20 mai 1777.
Evenimentul s-a desfășurat joi, 2 octombrie 2025, și a reunit cadre didactice în activitate și pensionate de la Colegiul Național „David Prodan”, Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” și Școala Gimnazială „Singidava”. Atmosfera a fost întreținută de către trupa TOPHAT, avându-i ca soliști pe Andrada Hofmeister și Bogdan Todea, artiști originari din Cugir.
În cadrul evenimentului au luat cuvântul Adrian Teban, primarul orașului Cugir și doamna Diane Dobrean, directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu”.
Primarul Adrian Teban a adresat câteva cuvinte invitaților: „Ne bucurăm că alături de noi se află atât cadrele didactice în activitate cât și profesorii ajunși la vârsta pensionării. Aceast eveniment este prilejul potrivit de a ne întâlni, de a socializa și de a consolida o echipă unită, care să lucreze în beneficiul copiilor și părinților din orașul nostru. Administrația locală are datoria de a sprijini cât mai bine sistemul educațional iar împreună cu dumneavoastră, cei care formați generații de elevi, putem asigura un viitor solid pentru comunitate.Vă mulțumim pentru întreaga dumneavoastră activitate și sperăm ca acest eveniment să vă aducă mai aproape unii de alții și să reînnoiască în fiecare dintre dumneavoastră vocația și pasiunea pedagogică”.
Diane Dobrean, director al Centrului Cultural Cugir a transmis: „Astăzi celebrăm atât Ziua Educației și împlinirea a 250 de ani de la atestarea primei școli din Cugir. Este un fapt documentat în monografia orașului din 1932, semnată de inginerul Augustin Berian, care menționează raportul generalului Chr. Roll și numele primului învățător – Ilie (Elias) Muntean.
Cel mai probabil, prima școală a funcționat chiar în casa sa, așa cum era obiceiul acelor vremuri. În calitate de oraș UNESCO care învață, punem un accent deosebit pe educație, atât formală cât și nonformală, în beneficiul tuturor membrilor comunității. Ne bucurăm că putem duce împreună mai departe această tradiție a educației”.
Tot în cadrul evenimentului, profesorilor prezenți li s-au oferit plachete gravate în semn de mulțumire și recunoștință pentru contribuția lor la dezvoltarea educației în Cugir.
Învăţământ - Cultură
Profesoara Nicoletta Hustiuc din Cugir, prezentă la reuniunea pe tema educației digitale de la Madrid
Recent, la Madrid – Spania a avut loc Întâlnirea Comunității Code Week, un eveniment de referință organizat sub egida Uniunii Europene, reuniune la care a participat și prof. Nicoletta Huștiuc – Șc. Gimnazială nr. 3 Cugir, alături de profesori coordonatori Code Week, ambasadori, reprezentanți din ministere și instituții europene, responsabili de la Bruxelles și Luxemburg, dar și oameni pasionați de educație digitală, veniți din peste 20 de țări.
Evenimentul a avut un caracter intens și dinamic, desfășurându-se pe parcursul a două zile de lucru și continuând cu activități de networking și schimb de experiență și în weekend. Atmosfera a fost una de colaborare și inspirație, în care fiecare participant și-a adus contribuția la consolidarea unei viziuni comune: promovarea codării ca limbaj universal al viitorului.
Întâlnirea de la Madrid a avut o miză clară: apropierea Săptămânii Europene a Codării, celebrată anual în luna octombrie, mesajul comun fiind acela că activitățile de codare nu trebuie să se limiteze la o singură săptămână, ci pot deveni parte integrantă din învățarea zilnică, adaptată fiecărei vârste și fiecărui context educațional.
„Am fost onorată să fiu singura reprezentantă din România la această ediție a Întâlnirii Comunității Code Week. În același timp, am avut o bucurie aparte să mă reîntâlnesc cu două românce valoroase care lucrează la instituții europene: Diana Boca, responsabil financiar la Luxemburg, și Denisa Filip, director general adjunct la Bruxelles. Întâlnirea noastră a fost un moment de mândrie și emoție, confirmând faptul că România are oameni dedicați și apreciați în întreaga Europă. Invitația de a participa la Madrid a venit ca urmare a faptului că școala noastră deține titlul de Școală Code Week, obținut încă din anul școlar trecut și reconfirmat și pentru anul actual. Această distincție este o recunoaștere a implicării și pasiunii noastre pentru educația digitală. Deși timpul de intervenție a fost scurt – doar 5 minute – am primit numeroase aprecieri de la colegi și colege din alte țări, care mi-au spus că au simțit pasiunea și angajamentul cu care susțin activitățile de codare, atât la clasă, cât și în proiectele eTwinning”, susține profesoara din Cugir.
În opinia sa, un prim rezultat concret al participării la acest eveniment este inițierea unui proiect eTwinning împreună cu o colegă din Suedia, un cadru didactic deosebit, alături de care va colabora în acest an școlar, împreună cu profesori din spațiul european. Acest proiect va fi un spațiu de învățare colaborativă, în care se vor promova activități de codare integrate în discipline și se v-a demonstra, prin exemple concrete, că „Every Week is Code Week”.
De asemenea, participarea la Madrid a consolidat convingerea sa că profesorii pot deveni adevărați ambasadori ai schimbării, atunci când îmbină pasiunea pentru meserie cu deschiderea către inovație și colaborare internațională.
„Pentru mine, ca profesor, această experiență confirmă un adevăr simplu: educația digitală nu are frontiere, iar pasiunea pentru învățare ne unește, dincolo de țări și limbi”, a conchis Nicoletta Huștiuc.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Implicare și dăruire din partea CAR Credit Teiuș pentru copiii cu nevoi speciale de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Asociatia ,,Implicarea și Dăruire Cugir 2023” condusă de Mihaela Bota, împreună cu Casa de Ajutor Reciproc „Credit Teiuș” au venit din nou în sprijinul elevilor din clasele cu nevoi speciala de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir. Asociația le-a dăruit copiilor rechizite și dulciuri cu prilejul începerii noului an școlar.
„Nu este pentru prima oară când primim sprijinul CAR Credit Teiuș, aceasta dovedind solidaritate față de elevii cu nevoi speciale, oferind cu mare bucurie daruri la începerea anului școlar, dar și cu alte ocazii.
Folosesc prilejul de a aduce mulțumiri pentru implicare și doamnei director de la Școala Gimnazială „Singidava”, profesor Floare Vlasea”, a spus Mihaele Bota.
Casa de Ajutor Reciproc Credit Teiuș este o asociaţie de interes general şi comunitar, fără scop patrimonial, creată pe baza liberului consimţământ şi voinţei de asociere a membrilor săi. CAR Credit Teiuș IFN, în forma actuală de „Casa de Ajutor Reciproc Teiuș” a luat ființă în anul 2006 ducând mai departe istoria Băncii cooperatiste înființată în anul 1924.
Scopul CAR Credit Teiuș este dezvoltarea legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare materială a membrilor săi, prin atragerea de fonduri sociale ale membrilor și acordarea de împrumuturi acestora și ajutoare sociale nerambursab
Începând cu luna iunie 2025 CAR Credit Teiuș este membră a Federației Caselor de Ajutor Reciproc – FEDRO.INFOCAR.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 2 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 6 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 6 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 12 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
-
Mondenacum 5 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | cugirinfo.ro