Administraţie
25 de milioane de lei – suma cu care a fost „resuscitat” și „vitaminizat” pentru performanță Spitalul Orășenesc Cugir
Proiectul depus pe fonduri europene pentru reabilitarea secției Maternitate – Pediatrie – Ginecologie a Spitalului Orășenesc Cugir a fost selectat pentru finanțare după ce a fost depus la ADR Centru. Intitulat ”Creșterea eficienței energetice în clădirea publică Secția Maternitate și Pediatrie”, proiectul presupune investiții de aproximativ 14.000.000 de lei, care se vor derula pe parcursul a doi ani și 5 luni, debutul fiind estimat în luna aprilie.
Vor fi executate lucrări de reabilitare exterioară și interioară cum ar fi: izolarea termică, înlocuirea tâmplăriei, lucrări de consolidare, recompartimentări, înlocuirea instalațiilor termice, electrice și a celor de apă și canalizare, reabilitarea sistemului de climatizare folosind și resurse de energie regenerabilă solară și pompe de căldură. Fiecare salon va avea grup sanitar, va fi montat un sistem de supraveghere video pe circuit închis și un sistem de supraveghere bolnavi, iar ascensorul va fi înlocuit cu unul care să asigure accesul cu targa.
Potrivit primarului Adrian Teban, în perioada aceasta administrația trebuie să depună o serie de documente pentru a putea fi semnat contractul de finanțare. Este motivul pentru care, la viitoarea ședință a Consiliului Local din data de 22 februarie, edilul Cugirului va propune legislativului local adoptarea unei hotărâri privind aprobarea proiectului, valorii totale a acestuia, contribuției proprii, cheltuielilor aferente și asigurării tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului.
Valoarea totală a proiectului este 13.895.334,41 de lei (inclusiv TVA), din care cheltuielile eligibile reprezintă 11.293.838,58 de lei. Cheltuielile neeligibile care reprezintă o parte din lucrările de execuție, sunt în valoare de 2.601.495,83 de lei, iar contribuția proprie este de 2% din cheltuielile eligibile, respectiv 225.876,77 de lei. Proiectul a fost înaintate spre finanțare în baza POR/2016/ 3/3.1/B/1/7REGIUNI – Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Cu această investiție, Primăria Cugir își va atinge obiectivul fixat în anul 2010, când a preluat spitalul în administrare, acela de a-l transforma într-o unitate medicală capabilă să ofere condiții și servicii medicale decente, în folosul cetățenilor orașului. Celelalte două imobile ale unității sanitare au fost modernizate și dotate în ultimii aproximativ patru ani, Secția Chirurgie-Interne beneficiind de investiții în valoare de 2.400.000 de lei din bugetul local, iar Ambulatoriul fiind modernizat și dotat cu fonduri europene de peste 6.000.000 de lei, accesate prin POR 2007-2013. Transformarea Spitalul Orășenesc Cugir, dintr-o unitate în pericol de desființare, într-una modernă și rentabilă, a necesitat suma de aproximativ 25.151.000 de lei (la totalul celor trei investiții, fiind adăugată și valoarea aparaturii achiziționată, a lucrărilor la rețelele de alimentare cu energie electrică și suma utilizată pentru amenajarea parcării).
Nicoleta IDITA – TOMUȚA
Administraţie
Orașul Cugir înființează serviciul de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar
Consiliul Local Cugir a aprobat înființarea Serviciului de gestiune a activității de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor provenite de la persoane fizice. Serviciul va fi dat în administrarea Serviciului Public de Gospodărire Locală Cugir pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data intrării în vigoare a hotărârii.

În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat Regulamentul de funcționare pentru activitatea de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar, precum și Caietul de sarcini aferent serviciului public de salubrizare al localității.
Serviciul Public de Gospodărire Locală Cugir, în calitate de operator, are la dispoziție un termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii pentru a solicita și obține, în nume propriu, autorizațiile și licențele necesare desfășurării activității, emise de autoritățile de reglementare și instituțiile de specialitate.
Ce deșeuri vor putea fi colectate
Centrul de colectare prin aport voluntar are ca principal obiectiv dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a acestora.
Potrivit proiectului, centrul va permite colectarea separată a deșeurilor menajere, a deșeurilor reciclabile și a biodeșeurilor, precum și a mai multor categorii de deșeuri care necesită fluxuri speciale de colectare.
Printre acestea se numără:
- deșeurile voluminoase și textile;
- deșeurile din lemn și mobilier;
- anvelopele uzate;
- deșeurile de echipamente electrice și electronice;
- bateriile uzate;
- deșeurile periculoase;
- deșeurile de grădină;
- deșeurile provenite din construcții și demolări;
- deșeurile de cadavre animale.
Proiectul prevede, de asemenea, tratarea aerobă a biodeșeurilor și a deșeurilor provenite din construcții și demolări.
Înființarea centrului urmărește îmbunătățirea managementului deșeurilor la nivel local și creșterea gradului de valorificare a acestora, în concordanță cu obiectivele privind tranziția către economia circulară și cu cerințele europene în domeniul gestionării deșeurilor.
Prin noul serviciu, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor Cugirului o alternativă pentru predarea separată și corespunzătoare a unor categorii de deșeuri care nu pot fi gestionate prin sistemul obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Consultare populație Cugir: PUD pentru spațiu comercial, birouri și parcare pe Str. Victoriei nr. 67
Primăria Orașului Cugir informează cetățenii cu privire la desfășurarea procedurii de consultare a populației pentru documentația de urbanism:

„ÎNTOCMIRE PUD PENTRU CONSTRUIRE SPAȚIU COMERCIAL, CLĂDIRE DE BIROURI ȘI AMENAJARE PARCARE”
Amplasament: orașul Cugir, Str. Victoriei, nr. 67, județul Alba
Beneficiar: SC LIVIO DARIO SRL
Perioada în care se desfășoară consultarea populației este:
18 august 2026 – 1 septembrie 2026
În acest interval, vecinii direct interesați, precum și orice persoană interesată pot transmite observații, sugestii sau comentarii referitoare la documentația supusă consultării.
Observațiile și comentariile pot fi depuse/transmise la:
- sediul Primăriei Orașului Cugir, I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba; sau
- sediul proiectantului: SC ARHIMAR PROIECT SRL, Alba Iulia. Bulevardul Republicii, nr.6
Opiniile și observațiile transmise în perioada de consultare vor fi analizate în cadrul procedurii de informare și consultare a populației, conform prevederilor legale aplicabile.
Primăria Orașului Cugir
Compartiment Urbanism
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia