„Azi în Timișoara, mâine-n toată ţara!” este îndemnul adresat în 16 decembrie 1989, de cei care au ieșit atunci pe străziile din Timișoara. Locuitorii din Cugir, mai ales muncitorii fabricilor din oraș, vor prelua îndemnul celor din orașul de pe Bega, după 5 zile, în 21 Decembrie, atunci, când în Cugir, se aprindea fitilul a ceea ce va fi cunoscută ca Revoluția Română, și a drumului spre Libertate.

În aceeași zi, la orele amiezii, Cugirul devenea al doilea oraș liber de sub regimul comunist. În timpul evenimentelor din aceea iarnă tulbure, în orașul Cugir au fost înregistrați 10 morți, din care doi lucrători MAI, șeful miliției din localitate și subofițerul Ilie Staicu, și 70 de răniți.

Pentru cei care sunt prea tineri şi nu au fost martori oculari, prezentăm o succintă cronologie, realizată pe baza Memoriului redactat pentru declararea orașului Cugir – Oraș Martir al Revoluției din Decembrie 1989.
Scânteia Revoluției, s-a aprins la Cugir, în dimineața zilei de 21 Decembrie 1989,atunci când muncitorii din cele două fabrici din oraș, au devenit solidari cu îndemnul locuitorilor orașului de pe Bega:” Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”, oprind lucrul și opunându-se conducerii comuniste din oraș. Aceștia s-au unit și au pornit în coloane pe străzile din oraș, scandând primele lozinci.

• Primele semne

Vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

În luna noiembrie nu se mai defășoară ședințele lunare ale organizațiilor de partid, sindicat, UTC sau învățământul politic.

În acelați zile au loc în oraș, vizite „preventive” ale unor oficiali din organele de partid și ofițeri de securitate.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de  altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură. Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

• Fitilul se aprindea încet încet din noiembrie

Puțină lume știe că primele mişcări „de stradă” la Cugir încep în luna noiembrie 1989, când la două secții aparținând IMC Cugir – Secția Mașini – Unelte și Mecanică I, oamenii se revoltă cerându-și drepturile.
O revoltă finalizată cu o premoniție:”Foamea ne va răscula”.

Noiembrie a fost luna în care nu s-au mai desfășurat ședințele lunare ale organizațiilor de partid, sindicat, UTC sau învățământul politic.

Revenind la decembrie, vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură. Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

• Promisiuni ceaușiste

Secretarul comitetului de partid pe întreprindere, Mircea Hozan și primul secretar al Comitetului Orășenesc de partid Gheorghe Muntean, coboară în curtea întreprinderii printre muncitori și le cer, inutil, să se potolească.

• Revolta continuă

Ieşiţi în stradă, protestatarii plecaţi de la „Sculărie”, în număr de câteva zeci, au început să treacă pe la secțiile vecine: Pavilion Comercial, Secția Prototipuri, Fabrica de produse tehnice, Turnătoria de fontă, Secția M.U. Montaj, Bobinaj, Mecano-Energetic III, Mecanică IV, Mecanică II și Mecanică VIII, Mașini-Unelte,Cuplaje și Turnătorie de precizie, cerându-le angajaţilor de acolo să li se alăture. Lucru care se și întâmplă.

Coloana de manifestanți formată în marea ei majoritate din muncitori, unii tineri, iese în oraș și urmează traseul străzilor Doinei – Al. Sahia – Tineretului – Victoriei – Stadionului – Sfatul Popular şi se opreşte scurt timp în faţa porţii oficiale a I.M. Cugir.

De aici, coloana de manifestanți pornește către IMC II (sau cum este ea cunoscută popular în oraș „Fabrica de Sus”). Trec prin fața Ocolului Silvic, IFET, Școlii Generale nr. 1, zona comericală a orașului vechi – Piața de Sus. După intrarea în IMC II, coloana manifestanţilor parcurge traseul secţiilor Mecanica V, Mecanică VII, Mecano-Energetic II, Mecanica VI, pavilionul tehnic şi administrativ, manifestanții cerându-le colegiilor lor să li se alăture.

Sediul Consiliului Popular este luat cu asalt de manifestanţi la ora 16.00 , lozincile „Trăiască RSR” sunt aruncate de pe faţada clădirii, iar sediul este incendiat.

Pompierii militari, două maşini din Orăştie şi două din Alba Iulia, nu pot interveni. În jurul orei 24.00, focul este stins.

De aici, la ora 18.00, coloana de manifestanți, se îndreaptă spre sediul Miliției unde se presupune că sunt încarceraţi trei muncitori, informație neconfirmată: nu a fost descoperită nici o persoană arestată, fiind doar un zvon, doar pentru a fi imflamate spiritele.

Informația că a început revoluția și la Cugir a ajuns și la președintele, pe atunci, al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu: „La tovarăşul Ceaușescu a ajuns știrea că Cugirul arde!”.

Noaptea sunt distruse geamurile magazinelor și librăriilor din oraș, iar operele ale propagandei regimului communist, sunt aruncate în stradî și arse.

• Clădirea Miliției distrusă, angajații MAI linsați de manifestanți

Comandantul Miliției la aceea vreme, Valentin Pop, care deținea funcția de doar 6 luni, împreună cu subordonaţi ai săi, cu reprezentanţi ai securităţii judeţene, comandantul USLA-şilor şi comandantul pompierilor din judeţ, se blochează în sediul Miliţiei şi ameninţă manifestanţii cu represalii.

Sunt rupte cablurile telefonice, sunt incendiate opt maşini, printre care şi maşina ARO (laboratorul criminalistic). Clădirea Miliţiei este incendiată, comandantul Valentin Pop şi subofiţerul Ilie Staicu, sunt linșati și uciși de mulțimea revoltată.

Cadavrele lor au fost batjocorite într-un mod greu de descris în cuvinte. Trupurile acestora au fost lăsate demonstrativ în fața sediului Miliției, timp de mai multe ore.

Abia în anul 2002 persoanele considerate responsabile de aceste fapte au fost puse sub acuzare, iar un an mai târziu au fost condamnate. Astfel, Adrian Carica a fost condamnat la 13 ani de închisoare, Dumitru Sivera, la 12 ani, în timp ce Mihu și Muntean au primit pedepse de câte 10 ani de detenție.

Unul dintre agresori, Alexandru Popa, şi-a luat zilele în penitenciarul în care era închis.

• Organizare și măsuri de apărare a orașului

Primele măsuri de apărare a orașului de eventualii „teroriști” încep la ora 1.00 când Comandamentul gărzilor patriotice se întrunește organizează paza obiectivelor IM Cugir. În aceeaşi noapte sosesc soldați din cadrul Brigăzii 5 Vănători de Munte din garnizoana Alba Iulia, care pătrund în IMC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac.

În ziua de 22 decembrie 1989, are loc în zona Pieţei Complex I o adunare populară liberă, fără activiști sau membrii de partid. În jurul orei 08.00, s-a început acţiunea de constituire a conducerii oraşului, iar apoi, pe stadionul oraşului, se ia hotărârea formării unui comitet local din care au făcut parte: Ioan Cristea, Filip Pîclişan, preot Gheorghe Donu, Ioan Filimon, hotărându-se formarea Frontului de Salvare Naţională.

În aceeași zi, la ora 10.00 la Cugir, ajunge informația înlăturii primului secretar al județului Alba, Ion Savu. La ora 10.00, Statul major al vânătorilor de munte este mutat din IM Cugir la Clubul Muncitoresc şi îşi fixează obiectivele de apărare în oraş.

Încă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 sunt organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. Se distribuie arme gărzilor şi populaţiei. În după-amiaza zilei de 22 şi dimineaţa zilei de 23 decembrie, s-a intrat în dispozitivul de apărare al fabricii (armament greu, muniţie etc.).

Din 23 decembrie, conducerea patrulelor este preluată de colonelul Ştefan Verdeş. Se constituie un stat major militar prin implicarea ofiţerilor Recepţiei Tehnice Militare. În 23 decembrie 1989 are loc o nouă adunare populară, în faţa Clubului Muncitoresc, pentru lărgirea comitetului coordonator al oraşului.

Din data de 26 decembrie 1989, acest comitet se transformă în Consiliul Frontului Salvării Naționale, care și –a desfășurat activitatea până în iunie 1990.

Revoluționarii din Cugir au dat tonul revoluțiilor din zonă, mai ales la Alba Iulia și mai apoi în județul Hunedoara (Orăștie), dar și satele și comunele aparținând administrativ de orașul Cugir.

În timpul evenimentelor din 21 decembrie – 10 ianuarie au fost înregistrați 10 morți și 70 de răniți, după datele statistice ale membriilor Asociației 21 Decembrie 1989 Cugir.

În anul 2002, prin Decretul 496 din același an, orașul Cugir devenea oficial Oraș – Martir.