Învăţământ - Cultură
140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuși celebrați la Colegiul Naţional „David Prodan” din Cugir
Astăzi, 19 februarie 2016, elevii Colegiului Naţional „David Prodan” din Cugir au celebrat 140 de ani de la naşterea „poetului formelor”, Constantin Brâncuși, sculptorul român cu contribuție covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
Prezentată sub forma power point, în cadrul Cabinetului Documentare și Informare (C.D.I.) din cadrul colegiului, activitatea creatoare a marelui artist român a surprins prin expoziţiile realizate de Brâncuşi începând cu Société Nationale des Beaux-Arts , Salon d’Automne din Paris, 1906 , expoziţia senzaţională din 1914, din Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, sau cele din Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.
Au fost amintite creaţiile sale: ,,Sărutul” (versiune 1907), ciclurile Păsări Măiestre, ,,Pasărea în văzduh” , ,,Muza adormită”, ,,Domnişoara Pogany”, ciclul Ovoidului, precum şi ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu cu cele trei componente sculpturale – ,,Masa tăcerii”, ,,Poarta sărutului” şi ,,Coloana fără sfârşit”, dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit şi având o lungime de 1275 m.
Cunoscut şi sub numele de ,,Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu”, inaugurat la data de 27 octombrie 1938, acesta este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial. Inspiraţi de genialul sculptor şi supravegheaţi de profesoarele Serafina Oarga şi Tatiana Ungurianu, elevii au realizat frumoase desene care au fost expuse ulterior într-o expoziţie la CDI.
„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…”(citat celebru din Constantin Brâncuși). Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, Peștișani – Județul Gorj și a decedat la 16 martie 1957, Paris, Franța.
Constantin Predescu
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”