Administraţie
12 noi străzi din orașul Cugir și din Vinerea vor fi modernizate cu fonduri europene
Primăria Oraşului Cugir se pregăteşte pentru un nou proiect în infrastructura stradală, prin care vor fi modernizate 12 străzi din orașul Cugir şi din Vinerea.
În momentul de faţă are loc Elaborarea Documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru modernizarea străzilor Victoriei, Stadionului, I.B. Deleanu, Carpaţi, Horea, S. Bărnuţiu din Cugir, precum şi a străzilor Principală, Merilor, Tractoristului şi Zăvoiului din Vinerea.
Conform Temei de Proiectare, la nivelul fiecărei străzi se va reface infrastructura şi suprastructura carosabilului cu îmbrăcăminte asfaltică, se vor construi trotuare, piste de biciclişti, staţii pentru transportul în comun, se vor moderniza sau extinde, după caz, reţelele de apă şi canalizare, precum şi sistemele de canalizare ape pluviale, reţelele electrice de iluminat public şi canalizaţia pentru reţeua electrică destinată diverşilor consumatori.
Până acum au fost parcurse două etape importante: întăbularea provizorie a terenurilor şi realizarea Planului de Mobilitate Urbană, demersuri care s-au încheiat şi care sunt esenţiale pentru accesarea fondurilor europene. Pentru modernizarea celor 12 străzi, administraţia locală şi-a propus să obţină finanţare în baza Programului Operaţional Regional 2014-2020, aşteptând să fie lansat Ghidul Solicitantului.
FOTO: ARHIVĂ
Administraţie
Adrian Teban, după închiderea celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului „Toamna Cugireană”: „O comunitate vie, care știe să se bucure împreună”
S-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană” și am rămas cu un sentiment frumos: suntem o comunitate vie, care știe să se bucure împreună!

În aceste zile am văzut mulți oameni fericiți. Am văzut bucuria pe chipurile lor, energia cu care au participat la evenimente și dorința de a fi împreună. Iar toate acestea îmi dau încredere că avem o comunitate care știe să lase, măcar pentru câteva clipe, deoparte disputele sociale sau politice și să se bucure de ceea ce ne unește.
Pentru că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unui oraș.
La „Toamna Cugireană” am întâlnit reprezentanți ai companiilor locale, producători și antreprenori, tineri implicați în activități culturale și sportive, dar și mulți oameni care, fiecare în felul său, contribuie la ceea ce este astăzi Cugirul.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile aceste două zile frumoase: participanți, artiști, producători, parteneri, voluntari și, bineînțeles, tuturor cugirenilor care au fost alături de noi.
Toamna Cugireană s-a încheiat, dar gândurile noastre merg deja spre ediția de anul viitor.
Vă mulțumesc că ați fost parte din această sărbătoare și aștept cu drag părerile și sugestiile dumneavoastră. Ce v-a plăcut cel mai mult și ce ați dori să regăsiți la ediția următoare?
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Sper ca Republica Moldova să adapteze administrația locală la structurile europene, pentru implementarea proiectelor”
Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a luat parte recent, la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova.

Potrivit edilului din Cugir, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Alexei Buzău,reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, au prezentat pașii făcuți de Republica Moldova în parcursul său european și despre reforma administrației publice locale.
„In interventia mea am subliniat necesitatea ca autoritățile locale să aibă atât capacitate administrativă, prin oameni cu expertiză, cât și capacitate financiară, prin resurse predictibile, pentru a-și putea planifica și implementa proiectele.
Spre deosebire de România, sper ca Moldova sa reuseasca sa adapteze administratia locala la structurile europene, nu pentru ca ne-ar cere cineva ci pentru a fi mai eficienti si a avea proiecte integrate, nu fragmentate cu multe resurse risipite”, a declarat Adrian Teban pentru Cugir Info.
În opinia sa, este esențial ca reforma să stabilească competențe clare pentru fiecare nivel de administrație și resursele financiare aferente.
În cadrul întâlnirii a fost adoptată o Declarație comună privind prioritățile grupului și s-a aprobat programul de lucru.
„Vom avea anual câte o întâlnire la Bruxelles și la Chișinău, pentru a discuta problemele concrete ale administrațiilor locale în acest proces. Republica Moldova are nevoie de administrații locale puternice pentru a reuși în parcursul său european”, a precizat primarul Cugirului.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia