Ieri, 22 septembrie 2019, în jurul orei 00.08, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene împreună cu polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia l-au depistat...
Prinși până peste cap în rutina cotidiană, ne întrebăm prea puțin despre oamenii și faptele lor, despre acțiunile care și-au pus amprenta asupra locurilor pe care...
Aşa cum ne-am obişnuit, la sfârșitul lunii septembrie, în orașul Cugir se desfășoară festivalul Toamna Cugireană. Cea de-a XXII-a ediție a evenimentului, devenit deja tradiție, a...
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană”, programată pentru zilele de 20 și 22 septembrie 2019, și-a deschis oficial porțile printr-un ceremonial desfășurat sâmbătă dimineața,...
După ce în cursul acestei dimineți a vizitat Alba Iulia,unde a participat la Conferința Organizației Județene a PSD, în cadrul căreia deputatul Ioan Dârzu a fost...
Miercurea și joia viitoare, între orele 10.00 – 17.00, Farmaciile „Farmex” și „Speranța” Farm din Cugir, membre a grupului international al farmaciilor independente „Alphega”, s-au alaturat...
Ieri, 15 septembrie 2019, în jurul orei 20.00, polițiștii din Cugir l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din comuna Săliștea, în timp ce...
Centrul Cultural Cugir a definitivat programul dedicat Festivalului „Toamna Cugireană”, ajuns în acest an la cea de-a XXII-a ediție, care va avea loc în perioada 21-22...
Cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, scriitorul, poetul și lingvistul Dorin N. Uritescu, va lansa vineri, 20 septembrie 2019, ora 17.00, la Centrul Cultural...
Centrul Cultural Cugir găzduiește marți, 17 septembrie, 2019, începțnd cu ora 19.00, concertul susținut de grupul vocal Anatholis și miniorchestra Classis, aparținând Operei Naționale Române din...
Ultimele comentarii