Actualitate
Acum 31 de ani, Cugirul devenea al doilea oraș liber de comunism din România. Vezi filmul evenimentelor
Cu 31 de ani în urma, în ziua de 21 Decembrie 1989, Cugirul devenea al doilea oraș liber de regimul comunist, după Timișoara și al patrulea oraş din România în care au izbucnit manifestări împotriva regimului Ceauşescu.
În 2001, Cugirul a fost declarat oraş martir al Revoluţiei de la 1989. În argumentarea cererii, Consiliul Local al oraşului Cugir a prezentat desfăşurarea evenimentelor aşa cum au fost, în urma consultării participanţilor, a declaraţiilor scrise şi a fotografiile existente.
În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 10.00, la Întreprinderea Mecanică Cugir, în faţa Secţiei Sculărie s-au adunat în jur de 50 de persoane, comentând despre evenimentele de la Timişoara. Au sunat sirenele macaralelor, s-a bătut clopotul de alarmă al secţiei și s-a păstrat un moment de reculegere pentru un student cugirean împuşcat la Timişoara. A fost semnalul revoltei. S-a încercat un dialog între conducerea de partid locală și munctori, demers rămas însă fără vreun rezultat.
Grupul porneşte spre clădirea conducerii întreprinderii, trecând prin faţa secţiilor: Maşini-unelte, Cuplaje, Turnătorie de precizie. După o scurtă staţionare la Pavilionul Central, coloana se îndreaptă pe traseul: Secţia Prototipuri, Fabrica de Produse Tehnice, Turnătoria de fontă, Secţia M.U. Montaj, Bobinaj, Mecano-Energeic III, Mecanică IV, Mecanică II şi Mecanică VIII. Ieșită în stradă, coloana manifestanţilor, cu steagul tricolor în frunte, iese pe poarta fabricii de electrocasnice şi parcurge traseul: Strada Doinei, Al. Sahia, Tineretului, Victoriei, Stadionului, Sfatul Popular şi se opreşte scurt timp în faţa porţii oficiale a I.M. Cugir. Se scandează lozinca ,,Veniți cu noi”. Apoi se îndreaptă către I.M.C. II, trecând prin faţa Ocolului Silvic, IFET, Şcoala Generală Nr. 1, piața de sus a orașului. Se alătură noi manifestanţi.
După intrarea în IMC II, coloana manifestanţilor parcurge traseul secţiilor Mecanica V, Mecanică VII, Mecano-Energetic II, Mecanica VI, pavilionul tehnic şi administrativ. Apoi coloana se întoarce la Consiliul popular şi miliţie. Unitatea de securitate din incinta IMCugir , care asigura paza unității trimite în fața sediului primăriei și a unor anexe de interes public ale acesteia, câțiva militari înarmați (fără muniție), dar care sunt la scurt timp retrași și trimiși în cazarmă.
La primărie, lozincile cu însemnele PCR și Consiliul Popular, sunt sparte și eliminate de pe faţada clădirii. (Interesant este faptul că insemnele de pe clădirea primăriei au fost distruse de către două persoane care nu erau din Cugir). Coloana se îndreaptă spre Miliţie, unde se presupune că sunt persoane arestate. Se cere din partea demonstranților să fie eliberați cei reținuți. Se neagă că ar exista arestați și nu se acceptă o verificare. Șeful Miliţiei, căpitanul Valentin Pop împreună cu subordonaţi ai săi, cu reprezentanţi ai securităţii judeţene, comandantul pompierilor din judeţ se blochează în sediul Miliţiei. Demonstranții rup cablurile telefonice și incendiază mai multe maşini (cu ,,cocteiluri Molotov”). În jurul orelor 17.00 – 17.30, clădirea miliţiei este incendiată.
Sub pericolul arderii de vii, comandantul miliției, Valentine Pop și Ilie Staicu, sar de pe terasa miliției spunând că ,,miliția este cu poporul” și că se predau. Sunt însă linșați, uciși în mod barbar de către așa ziși revoluționari, iar cadavrele lor profanate. Se înregistrează primele victime din rândul demonstranților, răniţi şi morţi. Răniţii sunt transportaţi la spital. Medicii răspund cu promptitudine solicitărilor. Pe la orele 21.00 – 21.30, la Consiliul popular sunt sparte geamurile la parter, este forţată uşa de la intrare, se aruncă cu benzină pe jos şi clădirea este incendiată. Pompierii militari, cu 2 maşini aduse din Orăştie şi 2 din Alba Iulia nu pot interveni fiind obligate să se retragă.
În jurul orei 24.00, focul este stins, dar se fac scrum documente ce țin de partea administrativă, inclusiv arhiva primăriei. Demonstranții pornesc în grupuri tot mai mari pe străzile orașului. Sunt devastate librăriile, operele lui Ceauşescu sunt aruncate în stradă şi arse. Nu scapă de furia unor revoluționari, nici bunurile unor demnitari politici și a unor milițieni din localitate. Agoniseala aflată în locuințele acestora este aruncată în stradă și incendiată. La fel s-a întâmplă și cu mașinile care și ele sunt incendiate. În noaptea de 21 Decembrie 1989, Comandamentul Gărzilor Patriotice se întruneşte la ora 1.00 şi organizează paza obiectivelor de la U.M. Cugir. Sosesc vânătorii de munte din Alba Iulia, care pătrund în U.MC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac.
În ziua de 22 Decembrie 1989, are loc în zona Pieţei Complex, o adunare populară. Mulţimea se îndreaptă spre Spital, apoi se opreşte în faţa U.M.C., lângă fântâna artezienă. În 22 decembrie, în jurul orei 8.00, au loc discuțiile pentru constituirea conducerii oraşului. Are loc o a doua adunare populară pe stadionul oraşului, unde fuseseră montate microfoane.
Este ales un comitet local format din: Cristea Ioan (printre primii revoluționari ai orașului și primul primar al unui oraș liber), Pîclişan Filip, preotul Donu Gheorghe, Filimon Ioan, hotărându-se formarea Frontului de Salvare Naţională. La ieşirea din stadion, revoluționarii au auzit de la postul de radio despre fuga lui Ceauşescu. În jurul orei 11.00, Statul Major al Vânătorilor de munte este mutat de la Uzina mecanică la Clubul Muncitoresc şi îşi fixează obiectivele de apărare în oraş.
Chiar în dimineaţa zilei de 22 Decembrie 1989 sunt organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. Se distribuie arme gărzilor şi populaţiei. Existând disoluția autorității de ordine în oraș, prin incendierea miliției și fuga lucrătorilor din instituție, se formează o grupă de ordine formată din milițieni în rezervă.
În după-amiaza zilei de 22 şi dimineaţa zilei de 23 decembrie, s-a intrat în dispozitivul de apărare al fabricii de armament și muniție. Din 23 decembrie, conducerea patrulelor este preluată de colonelul Verdeş Ştefan. Se constituie un Stat major militar prin implicarea ofiţerilor Recepţiei Tehnice Militare.
În 23 decembrie 1989 are loc o nouă adunare populară, în faţa Clubului Muncitoresc pentru lărgirea comitetului coordonator al oraşului, iar din 26 decembrie, acest comitet se transformă în Consiliul Frontului Salvării Naţionale. La Cugir au existat conform datelor, 3 morți și 68 de răniți. Trei bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse între 10 şi 13 ani de închisoare pentru linşarea comandantului Miliţiei Cugir, Valentin Pop şi a subofiţerului Ilie Staicu.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK
Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.
Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.
Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.
Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.
Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.
Actualitate
Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru
Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.
A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri
Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.
Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.
În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.
Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Instanța a considerat că a existat „conducere”
În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.
Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.
Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.
Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare
Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.
Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia




