Sport
A murit Dumitru Dinea, unul din simbolurile fotbalistice ale Metalurgistului Cugir
Veste tristă pentru fotbalul cugirean, care în această dimineață l-a pierdut pe Dumitru Dinea (83 de ani), unul din simbolulurile Metalurgistului Cugir.

Un fotbalist imens pentru Cugir, o glorie a fotbalului din localitate, un jucător care a trăit, din teren, toată perioada de glorie a echipei cugirene. „S-a mai înălțat la cer o stea a Cugirului”, au transmis apropiații. Dinea a pus umărul la prima promovare a Cugirului în Divizia B, în 1962, îmbrăcând tricoul Metalurgistului timp de 22 de ani!!!
Fotbalul „roș-albastru” este mai sărac după această veste, Dumitru Dinea jucând toată cariera la echipa de la poalele Drăganei, adică mai bine de două decenii. A ajuns la echipa mare la 15 ani și a fost participant la prima promovare a Cugirului în Divizia B, în urma barajului de la Mediaș, în 1962, când antrenor era celebrul Iosif Petschowski
Dinea a jucat neîntrerupt timp de 22 de ani pentru Metalurgistul Cugir, retrăgându-se în 1978, la vârsta de 37 de ani, din pricina unei accidentări. Dumitru Dinea reprezintă un reper și un simbol al Metalurgistului Cugir. A jucat pe postul de fundaș, dar era polivalent, în timp evoluând pe toate posturile, de la portar și până la atacant.
Echipa din Ceruri a Metalurgistului Cugir se întregește, Dinea alăturându-se celor plecați la îngeri, Tripa, Stanciu, Sava, Staicu, Țimpea I, Timpea II, Pârvulescu, Mateescu, Drăgan, Șadi, Pașcanu, Iosif, Iovănescu, Șai sau Simu, fotbaliști din diverse generații, care au scris istorie pentru Metalurgistul.
Sursa foto: Tudor VĂTAFU
Sport
„Roș-albaștrii”, prima victorie în amicalele verii: FC Avrig – Metalurgistul Cugir 1-7 (0-2)
Metalurgistul Cugir a bifat prima victorie din seria meciurilor de pregătire din această vară, impunându-se categoric, scor 7-1 (2-0), în deplasare, în fața formației FC Avrig, reprezentantă a Ligii a 4-a Sibiu.

Partida a încheiat stagiul centralizat al echipei pregătite de Lucian Itu și a reprezentat primul joc de verificare disputat în deplasare în această perioadă. Golurile formației cugirene au fost înscrise de G. Cristea, Todoran, Bura (3), P. Pahone și B. Minteuan.
Metalurgistul traversează o perioadă pozitivă, după ce s-a calificat fără emoții în turul secund al Cupei României, în urma succesului categoric, scor 10-0, înregistrat pe terenul formației din Șugag. Următorul test oficial va avea loc miercuri, 5 august, de la ora 17.30, când cugirenii vor primi vizita echipei Jiul Petroșani, în fața propriilor suporteri.
În lot au apărut și câteva nume noi. Este vorba despre B. Avram și Bumb, ambii jucători născuți în 2009 și veniți de la Universitatea Cluj, precum și despre Butnariu, de la CSM Unirea Alba Iulia, fotbalist aflat și în atenția celor de la CS Universitar Alba Iulia.
Din diverse motive nu au evoluat R. Pop, Perjeriu, Bugnariu, Liubashov și Cuțitei, ultimul fiind la echipa de juniori. Totodată, clubul a renunțat la Câșlariu.
Următorul meci de verificare pentru Metalurgistul Cugir este programat în 8 august, împotriva formației Inter Sibiu.
Sport
Miercuri, 5 august 2026: Metalurgistul Cugir va întâlni Jiul Petroșani în Turul 2 al Cupei României Betano
Metalurgistul Cugir și-a aflat adversara din Turul 2 al Cupei României Betano, ediția 2026-2027. În urma tragerii la sorți organizate joi de Federația Română de Fotbal, formația din Alba va întâlni pe Jiul Petroșani.

Partida este programată miercuri, 5 august, de la ora 17:30, pe stadionul Cugir Arena, urmând să decidă echipa care va merge mai departe în competiție.
Jiul Petroșani vine după un sezon solid în Liga 3, încheiat pe locul 4 al seriei a VI-a, la finalul sezonului regulat. Formația hunedoreană s-a calificat în play-off, unde a terminat competiția pe poziția a 5-a.
În Turul 2 al Cupei României Betano evoluează cele 36 de echipe calificate din primul tur, la care se adaugă alte 14 formații care intră în competiție în această fază.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro