Acasă » Administraţie » Taxa pentru fondul de mediu majorează prețul gunoiului menajer și la Cugir

Taxa pentru fondul de mediu majorează prețul gunoiului menajer și la Cugir

Publicat în 27.01.2017 la ora 20:14

Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat în ședința de ieri, 26 ianuarie 2017, un proiect de hotărâre cu privire la modificarea tariful unic pentru serviciul de precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special.

Practic, începând cu data de 1 februarie 2017 cugirenii ar urma să plătească mai mult cu 26%, tarifele urmând să crească de la 72,06 Lei/mc la 98,02 Lei/mc, respectiv de la 8,65 Lei/persoană la 10,90 Lei/persoană pe lună.

Majorarea a fost cerută de către operatorul G&E INVEST 2003 SRL care a înaintat administrației locale un “Memoriu justificativ” în care sunt invocate toate cheltuielile care influențeză costurile serviciului și impun creșterea tarifelor. În primul rând este vorba de introducerea unei taxe pentru Fondul de mediu, în valoare de 80 lei/tonă, taxă întrodusă în 2013 de către guvernul de la acea dată, cu aplicabilitate de anul acesta. Această taxă produce automat o creștere a cheltuielilor cu 20 lei/mc, începând cu 1 ianuarie 2017, la care se adaugă și alte costuri suplimentare provocate de creșterea cheltuielilor: de depunere la rampă, cu materialele aferente activității și cu forța de muncă (salariul minim crescând în ultimii doi ani). Operatorul a înaintat legislativului local inclusiv o fisă de fundamentare în care este prezentată influența noilor cheltuieli asupra tarifului vechi de colectare practicat conform H.C.L. 147/2015.

Trebuie spus că încă din decembrie, operatorul G&E INVEST 2003 SRL a înaintat o solicitare cu privire la majorarea tarifului începând cu 1 ianuarie, astfel încât să poată continua activitatea pe raza orașului Cugir, fără riscul de a intra în faliment. Legislativul local a avut discuții pe această temă atât în ședința extraordionară din 6 ianuarie, cât și în ședințele pe comisii, considerând că o decizie poate fi luată doar în baza unor analize detaliate a factorilor care duc la creșterea prețurilor.

Per baza situației expuse, consilierii locali au aprobat majorarea tarifului unic pentru serviciul de precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, începând cu 1 februarie 2017.

Constantin Predescu

Facebook 

Acest articol a fost citit de 217 ori

Taxa pentru fondul de mediu majorează prețul gunoiului menajer și la Cugir
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.