Acasă » Ştiri din zonă » Tânăr atacat de urs în Masivul Retezat, preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la un spital din Târgu Mureș

Tânăr atacat de urs în Masivul Retezat, preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la un spital din Târgu Mureș

Publicat în 15.07.2017 la ora 8:40

Un tânăr în vârstă de 17 ani, care îngrijea oile în Masivul Retezat, a fost atacat de un urs în dimineața zilei de astăzi, 15 iulie 2017.

Acesta ar fi auzit zgomot din zona în care se aflau oile și a ieșit cu o lanternă să vadă ce se întâmplă, moment în care a fost atacat de animalul sălbatic.

Tânărul are mai multe leziuni în zona picioarelor. Un echipaj salvamont a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, iar tânărul rănit a fost preluat de un elicopter SMURD. Acesta va fi dus la un spital din Târgu Mureș.

UPDATE: „Incidentul a avut loc la stâna Secări, de sub vârful Zlata. Cel mai probabil, ciobanul a încercat să sperie ursul, moment în care a fost atacat. Un coleg al ciobanului a anunţat incidentul în jurul orei 4.30, după ce a reuşit să ajungă într-o zonă cu semnal de telefonie mobilă. Colegii de la refugiul Salvamont Zănoaga au ajuns la stână şi au acordat primul ajutor victimei, care are gamba dreaptă sfârtecată”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Acest articol a fost citit de 820 ori

Tânăr atacat de urs în Masivul Retezat, preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la un spital din Târgu Mureș
4.5 (90%) 2 votes

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.