Acasă » Societate » Învăţământ - Cultură » Școala Gimnazială ,,Ioan Mihu” din Vinerea, parteneră în proiectul „Împreună pentru o natură mai curată”

Școala Gimnazială ,,Ioan Mihu” din Vinerea, parteneră în proiectul „Împreună pentru o natură mai curată”

Publicat în 15.03.2017 la ora 9:43

„Împreună pentru o natură mai curată” este denumirea unui proiect care se derulează de trei ani la Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea (unitate arondată Școlii Gimnaziale Nr.3 Cugir) și Asociația de Ecologie și Turism „Năsâpiște” Cugir.

Un demers menit să  contribuie la dezvoltarea unui comportament social de protecţie a mediului înconjurător,educarea spiritului de-a acţiona împreună cu ceilalţi pentru protejarea unui bun comun, pentru a deveni membrii activi ai comunităţii de care aparţin.

Obiectivele proiectului se referă la: dezvoltarea unor competenţe specifice de comunicare şi interacţionare; cunoaşterea unor norme de protejare a mediului înconjurător; dezvoltarea relaţiilor interumane la nivelul comunităţii de apartenenţă; manifestarea unui comportament moral-civic în contexte de viaţă din mediul cunoscut; aplicarea unor norme elementare de conduită în ceea ce priveşte protejarea  naturii; favorizarea cooperării între elevi şi parteneii proiectului.

Sub aceste îndemnuri civice s-a desfășurat recent, una dintre acțiunile organizate de către partenerii amintiți  şi anume, organizarea unui spaţiu expoziţional vizând participarea Asociației  „Năsâpişte” şi a elevilor şcolii din Vinerea , la  ecologizarea din zona cunoscută sub numele de „BărboaiaPochia”.

Prezentarea a fost urmată de o scenetă scurtă  interpretată de către elevii şcolii, care au dorit să lanseze un mesaj de apreciere  pentru toţi cei ce ocrotesc natura.

Preşedintele „Năsâpiște”,  ing. Faur Nicolae, precum și doi dintre membrii asociației, Ţîrlea Vasile și Igna Paul  Robert i-au invitat la discuții pe elevi, le-au dat sfaturi utile referitoare la menținerea unui mediu cât mai curat și împreună au hotărât să desfăşoare activități în cadrul acestui proiect, care să se deruleze pe parcursul întregului an şcolar.

Astfel, de comun acord s-a luat decizia să aibă loc plantări de puieţi, activități de ecologizare , drumeţii,  discuţii, toate organizate împreună cu membrii O.N.G-ului „Năsâpişte”.

Tot prin acest proiect s-a propus mobilizarea elevilor de-a cunoaşte, de-a acţiona  și de a reacţiona în conformitate cu normele de protejare a naturii

„Elevii şcolii noaste vor interacţiona cu persoane din medii diferite cu vârste diferite, dar cu preocupări comune prin intermediul cărora să înveţe  lucruri folositoare. Este misiunea noastră să-i învățăm  să dobândească cunoştinţe despre natură şi modalităţi de protejare  a acesteia,  exersarea unor abilităţi prin care să îşi formeze  atitudini  despre  muncă  şi viaţă. Gesturile  mici de zi cu zi sunt cele care adunate pot schimba mentalităţi  sau comportamente sociale, pot servi drept model, sau îndemn pentru cei indecişi”, ne-a transmis profesoara Ana Herlea .

Este de evidențiat rolul susținut pe care îl au în coordonarea proiectului: dir. adj. al Școlii Gimnaziale Nr.3 Cugir – Prof. Laura Teban, profesoarele Ana Herlea, Mihaela Szilagyi – Tomoiu, Luminiţa Enescu și învățătorul Ioan Buda.

Constantin PREDESCU

Acest articol a fost citit de 150 ori

Școala Gimnazială ,,Ioan Mihu” din Vinerea, parteneră în proiectul „Împreună pentru o natură mai curată”
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.