Acasă » Sport » Mâine, 9 august 2017, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj, în meci amical

Mâine, 9 august 2017, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj, în meci amical

Publicat în 08.08.2017 la ora 15:04

Metalurgistul Cugir a încheiat, după partida de verificare disputată împotriva celor de la Unirea Alba Iulia, stagiul centralizat de pregătire, divizionara terţă mai având la îndemână încă patru teste pentru a regla angrenajul în vederea startului stagiunii viitoare, prevăzut în 26 august 2017.

„Roş-albaştrii” au bifat o amplă campanie de achiziţii, iar mutările în efectiv sunt continue. Astfel a revenit juniorul Afrapt din Italia, s-a renunţat la Măd. Popescu (Pandurii Tg. Jiu), iar atacantul Luduşan nu a mai ajuns sub Drăgana, căutările îndreptându-se spre identificarea unui atacant, menit să acopere plecarea lui Stoianof, golgheterul stagiunii precedente.

Unsprezece achiziţii a reuşit Cugirul până în acest moment, repectiv N. Bănică, Şt. Radu şi M. Neagu (Şurianu Sebeş), Negrescu (Pandurii Tg. Jiu), Sorian (Luceafărul Oradea), Făgărăşanu (Cetate Deva), alături de juniorii Crivăţ (Academica Clinceni), Scurtu (Pandurii Tg. Jiu 2), Vărărean (FC Bistriţa), Afrapt (SS Maceratese), G. Olteanu (LPS Sebeş). „Dacă am reuşi să aducem un atacant, am putea afirma că lotul este aproape complet. Încercăm să ne descurcăm cu ce avem, nu suntem foarte disperaţi, dar trebuie să mutăm şi în compartimentul ofensiv”, a precizat antrenorul Călin Moldovan.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 88 ori

Mâine, 9 august 2017, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj, în meci amical
Acordă o notă articolului

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.