Acasă » Sport » Mâine 2 decembrie 2016, de ora 14.00, în ultima etapă a turului: Metalurgistul Cugir – Viitorul Ulmeni

Mâine 2 decembrie 2016, de ora 14.00, în ultima etapă a turului: Metalurgistul Cugir – Viitorul Ulmeni

Publicat în 01.12.2016 la ora 13:51

metalurgistul-cugir-oct-2016-sibiuMetalurgistul Cugir este ultima reprezentantă a județului Alba în Liga a 3-a ce încheie turul de campionat, trupa de sub Drăgana având meci acasă, în Seria a V-a a Ligii a 3-a, vineri, 2 decembrie 2016, de la ora 14.00, cu nou-promovata din Maramureș, Viitorul Ulmeni.

Duelul dintre cele două vecine de clasament, Metalurgistul – locul șase (23 de puncte) și Viitorul Ulmeni – locul 7 (21 de puncte) găsește ambele combatante într-un moment fericit: amfitrionii au trei jocuri fără eșec și gol primit, iar oaspeții au strâns 6 întâlniri invincibile, răstimp în care au adunat 4 victorii și două remize. „Vrem să încheiem turul stagional cu un succes, cu atât mai mult cu cât jucăm în fața fanilor și implicit să intrăm în vacanță liniștiți. Este foarte important pentru noi să ne impunem în acest meci, unul care se anunță însă dificil. Întâlnim un adversar incomod, care, cu excepția primei etape, a marcat în fiecare partidă, dar în același timp a și primit gol”, a menționat antrenorul Călin Moldovan

• Probleme de efectiv, Itu și Covaciu – suspendați

„Roș-albaștrii” au probleme importante de efectiv înaintea meciului ce trage cortina peste prima parte a campionatului. Astfel, sunt suspendați Itu și Covaciu, care se alături mai vechilor indisponibili Vlase, D. Popa, Vezan și Ad. Radu. Din păcate, din pricina cumulului de avertismente, „căpitanul” amfitrionilor, Lucian Itu, „vedeta” locală, va absenta la această întâlnire, o pierdere de marcă pentru Metalurgistul Cugir.

Acest articol a fost citit de 47 ori

Mâine 2 decembrie 2016, de ora 14.00, în ultima etapă a turului: Metalurgistul Cugir – Viitorul Ulmeni
Acordă o notă articolului

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.