Acasă » Societate » Învăţământ - Cultură » Dragobetele sărbătorit de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 şi de cei ai Colegiului Național „David Prodan” din Cugir

Dragobetele sărbătorit de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 şi de cei ai Colegiului Național „David Prodan” din Cugir

Publicat în 24.02.2017 la ora 20:13

Astăzi, 24 februarie 2017, de Dragobete,  elevii Colegiului Naţional „David Prodan” au fost gazdele  frumosului grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Cugir însoţit  de profesoara Luminiţa Sgubea.

Sărbătoare a dragostei, Dragobetele, cunoscut şi ca Năvalnicul sau  Logodnicul Păsărilor, a fost prilejul întâlnirii cu vechile tradiţii româneşti pe care frumoasele suflete strânse azi la CDI-ul colegiului le-au marcat prin straie populare şi multă voie bună!

Au dat tonul sărbătorii în minunat port  popular Maximiliana Poienar şi Sergiu Teban,  cărora s-au alăturat Cătălina Costin, Bianca Simina, Ariana Kiş, Amalia Gruian, Alesia Văsian, Flavia Trif, Denisa Milea, Ioana Todescu, Amelie Pahone, Alexia Herlea,Maria Dima, Andrada Bonţa,Bianca Scârlet, Cătălin Mortură, Andrei Rus, Gelu Buda, Raris Groza.

Energici şi plini de veselie, băieţii au dăruit fetelor îmbujorate  frumoase flori, simbol al primăverii ce ne bate la poartă, în timp ce fetele  colegiului Bianca Moldovan, Larisa Mihu, Andrada Berian, Oana Fulga şi Codruţa Ivan au dăruit băieţilor panglici tricolore pe care să le poarte mândri în această zi a dragostei autohtone.

Emoţiile şi gingăşia fetelor dar şi veselia băieţilor  au  luminat feţele tuturor, realizând o superbă declaraţie generală de iubire a vieţii, a tradiţiilor autohtone, a  sentimentelor curate izvorâte din preaplinul inimii lor curate! Mai mult decât paralela vizavi de  Valentine’s Day sărbătorit în 14 februarie, prezentările media, expoziţia minunatelor desene  ale elevilor sau diplomele  înmânate de profesorii Alin Toderescu şi Tatiana Ungurianu, atmosfera explozivă a creat-o emoţia, candoarea sufletelor, tinereţea, voia bună strânsă în hora bucuriei de viaţă, de acest dar pe care îl primim toţi zilnic. E primăvară în sufletelor tinerilor noştri!

Viitorul naţiei noastre e în siguranţă cât timp emoţia, bunătatea, voioşia, speranţa şi dragostea pentru tradiţiile noastre le umplu inimile!

Prof. Doc. Tatiana Ungurianu
Foto: Alex Codrea

Acest articol a fost citit de 145 ori

Dragobetele sărbătorit de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 şi de cei ai Colegiului Național „David Prodan” din Cugir
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.