Acasă » Actualitate » Doi fraţi, originari din Vinerea, oferă o bursă în valoare de 3.000 de lire sterline pentru tinerii români care doresc să studieze la celebra Universitate St. Andrews din Scoţia

Doi fraţi, originari din Vinerea, oferă o bursă în valoare de 3.000 de lire sterline pentru tinerii români care doresc să studieze la celebra Universitate St. Andrews din Scoţia

Publicat în 18.01.2017 la ora 18:40

Frații Bogdan şi Ovidiu Olea, absolvenți ai Universității St. Andrews din Scoţia au aderat unei campanii lansate de Prinţul William, de încurajare a tinerilor din toată lumea să studieze la prestigioasa instituţie de învăţământ.

Cei doi au înfiinţat o bursă pentru tineri români în valoare de 3.000 de lire sterline. Moştenitorul Coroanei Britanice, Prinţul William, a demarat în 2011 o campanie de strângere de fonduri fără precedent pentru Universitatea „St. Andrews“ din Scoţia, pe care a absolvit-o în 2005.

Tânărul membru al familiei regale britanice şi-a propus acum cinci ani, atunci când a participat la ceremonia aniversării a 600 de ani de existenţă a universităţii, să adune 100 de milioane de lire sterline „pentru a investi în oameni şi idei, pentru a ne asigura că cei mai străluciţi studenţi vin la St. Andrews, indiferent de mediul din care provin şi de condiţiile în care trăiesc“.

Au fost impresionaţi de ideea campaniei şi fraţii Bogdan – 30 de ani, şi Ovidiu Olea – 32 de ani, care au absolvit universitatea scoţiană în 2009, respectiv 2007. Ovidiu a terminat cu specializarea Economie şi Relaţii Internaţionale şi a urmat o carieră în domeniul bancar în Londra şi Hong Kong, iar apoi a intrat pe cont propriu în afaceri, investind într-un start-up de tehnologie în domeniul finanţelor. Bogdan a absolvit, de asemenea, Relaţii Internaţionale şi Economie, şi este acum vice-preşedinte la banca Citi în Londra.

Responsabili de bursa la „Computer Science“. Ovidiu Olea este născut în 1984 la Cugir, iar Bogdan Olea în 1986 la Cluj Napoca. După cum ne-a relatat inginerul Dorin David – președintele Societății Culturale “Vinereana”, tatăl celor doi tineri, Gigi Olea este originar din Vinerea, iar în 2016 a fost prezent alături de cei doi fii și familiile lor, la ceremoniile consacrate “Păștenilor” desfășurate atât în Cugir cât și în Vinerea.

Potrivit lui David, familia Olea nu a uitat niciodată de unde a plecat, în timpul vacanțelor făcând tot posibilul să revadă locurile pe unde au copilărit să se întâlnească cu bunica din Cugir, precum și cu rudele din Cugir și Vinerea. “Pentru ei ar fi o mare bucurie, ca din Cugir sau din județul Alba să fie tineri care să poată beneficia de această bursă”, spune președintele “Vinereana”.

Familia Olea a plecat din Cluj-Napoca la Tokio în 1999, datorită faptului că părinţii au primit o bursă universitară. După doi ani, s-au întors în Europa, în Belgia, unde cei doi fraţi au absolvit liceul la o şcoală internaţională. Apoi, au urmat universitatea St. Andrews, din Scoţia, unde au petrecut patru ani.

Acest articol a fost citit de 3277 ori

Doi fraţi, originari din Vinerea, oferă o bursă în valoare de 3.000 de lire sterline pentru tinerii români care doresc să studieze la celebra Universitate St. Andrews din Scoţia
5 (100%) 3 votes

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.